Incident în timpul filmărilor la noul ”James Bond” – un membru al echipei de filmare a fost rănit

0
37

Un membru din echipa de filmare a noului episod din franciza „James Bond” a fost rănit uşor marţi, în timpul filmării unei explozii controlate, potrivit unui anunţ publicat pe contul oficial de Twitter al filmelor cu celebrul agent 007, informează AFP. Incidentul a avut loc la Pinewood Studios, în apropiere de Londra, şi a provocat „daune” în afara platoului, a indicat acel mesaj de pe Twitter. „Nimeni nu a fost rănit pe platoul de filmare, însă un membru al echipei aflat în afara scenei a fost rănit uşor”, precizează anunţul online, fără a oferi însă alte detalii.

Potrivit tabloidului The Sun, incidentul a avut loc în timpul unui test ce viza o cascadorie care implica „o minge de foc”. O parte din platou ar fi căzut peste un membru al echipei de filmare, aflat pe o rampă. „A fost haos total”, a declarat o sursă din cadrul echipei, citată de ziarul britanic. „Au fost trei explozii mari şi o parte din acoperişul scenei de la Bond a sărit în aer”, a adăugat sursa. Filmările pentru cel de-al 25-lea episod din saga „James Bond” au fost marcate recent de un alt incident, în care a fost implicat Daniel Craig, actorul care îl interpretează în prezent pe agentul 007, cel mai faimos spion al Maiestăţii Sale. La sfârşitul lunii mai, contul oficial de Twitter al filmelor cu agentul 007 anunţase că actorul britanic a fost rănit în timpul unei filmări în Jamaica, fără ca incidentul să aibă vreun impact asupra lansării filmului, programată pentru aprilie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here