Focșaniul va avea un sistem integrat de colectare selectivă a deșeurilor; costurile VOR SCĂDEA

0
838

Primarul Cristi Misăilă s-a întâlnit, ieri, cu reprezentanții societății Moctezuma, cea care a câștigat licitația pentru consultanță privind măsurile necesare în vederea implementării unor sisteme integrate de colectare selectivă a deșeurilor. Primarul municipiului a anunțat că obiectivul general îl reprezintă identificarea celor mai bune soluții de colectare, specifice fiecărei zone a municipiului Focșani, astfel încât să fie reduse cantitățile de deșeuri municipale eliminate prin depozitare. Una dintre soluții este de înlocuire a actualelor pubele cu unele îngropate, prevăzute cu sisteme de siguranță, ferite de pericolul deteriorării sau supraîncărcării. „Săptămâna viitoare o echipă de lucru formată din reprezentanții firmei, Primăriei, CUP Salubritate și Direcției de Dezvoltare vor efectua mai multe studii pe teren pentru identificarea zonelor în care vor fi amplasate noile pubele, urmând ca până pe data de 19 iunie, rezultatele finale să fie prezentate. Nu în ultimul rând, prin implementarea acestui sistem, populația va beneficia și de o micșorarea a costurilor de salubrizare”, a precizat primarul Cristi Misăilă.

Sursa foto: Facebook/Cristi Valentin Misăilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here