Profesorii de istorie, invitați la seminarul „Vrancea, pagini de istorie românească”

0
295

Consiliul Județean Vrancea continuă seria evenimentelor educative și culturale dedicate tinerei generații, în contextul declarării anului 2019, drept „Anul Cărții” în România. Seminarul „Vrancea, pagini de istorie românească” se va desfășura joi, în Sala Mare de ședințe a Consiliului Județean, începând cu ora 10:30. Seminarul va fi susținut de personalități cu experiență în domeniile istoriei și educației, repectiv: Cosmin Popa, membru al Academiei Române și cercetător științific principal, doctor la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București, și Gabriela Bărbulescu, psiholog școlar, metodist, formator național pentru formarea continuă a cadrelor didactice, mentor pentru practica pedagogică și autor de manuale școlare.

Sunt invitați să participe profesorii de istorie din Vrancea, care vor discuta despre rolul vrâncenilor în realizarea Marii Uniri, despre disciplina istorie și rolul ei în formarea noilor generații. Evenimentul își propune să aducă în prim-plan stimularea și cultivarea respectului tinerilor față de valorile autentice ale poporului nostru, față de viturțiile sale fundamentale: dragostea de neam, demnitatea, curajul, patriotismul și spiritul de sacrificiu.

Acesta este al doilea eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea, prilejluit de „Anul Cărții”, după „Liniște, la Balada se citește!”, activitate care a încurajat lectura, a promovat cartea și care s-a bucurat de un real succes în rândul liceenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here