Pintea: Ministerul Sănătăţii acordă o atenţie specială combaterii şi controlului cancerului

0
36

Ministerul Sănătăţii (MS) acordă o atenţie specială combaterii şi controlului cancerului, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, cu prilejul simpozionului „Controlul cancerului: prevenţia primară şi screening-ul, raportarea şi monitorizarea, elemente cheie al Planului Naţional de Control al Cancerului”, care s-a desfăşurat la Biblioteca Naţională, în contextul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

„Marcăm încheierea Săptămânii Europene de Luptă împotriva Cancerului cu acest eveniment organizat în cooperare cu Comisia Europeană, sub egida Preşedinţiei române la Consiliul Uniunii Europene. Ministerul Sănătăţii acordă o atenţie specială combaterii şi controlului cancerului, care reprezintă a doua cauză de morbiditate şi deces în România. Planul Naţional de Combatere şi Control al Cancerului a fost lansat în 2016 în România, fără a fi implementată vreo măsură din lipsa unui buget special alocat. Este convingerea mea că numai împreună – autorităţi, specialişti, societate civilă – vom putea să facem progrese în acest domeniu”, a declarat ministrul Pintea în debutul întâlnirii, potrivit unui comunicat de presă al MS.

Pintea a subliniat faptul că, lucrând în colaborare strânsă la nivelul Uniunii Europene, potenţialul şi oportunităţile încă neutilizate pot fi mobilizate pentru dezvoltarea unor abordări inovatoare în accelerarea implementării tuturor progreselor înregistrate până acum în lupta împotriva cancerului. În cadrul evenimentului au fost prezentate şi dezbătute teme de interes, precum politicile şi acţiunile europene de combatere şi control al cancerului; progresul în combaterea şi controlul cancerului la nivel european; prezentarea participării României în acţiunile europene; prezentarea politicilor şi programelor naţionale în domeniul prevenţiei şi controlul cancerului; reflecţii privind crearea unei alianţe europene de prevenţie a cancerului.

„În prezent, ambele domenii – atât prevenirea şi controlul cancerului, cât şi cel al îngrijirii pacienţilor diagnosticaţi cu cancer – necesită atenţie în egală măsură. Aceasta conduce la necesitatea de a prioritiza nevoile de finanţare, investiţie şi elaborare rapidă a politicilor de sănătate”, evidenţiază Ministerul Sănătăţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here