Marcel Andrei Cheptea, alias Pletosu’ – numele sub care înregistrează piese rap – este un adolescent din comuna Soveja, elev în clasa a X-a al Liceului Tehnologic Alexandru Ioan Cuza Panciu. Povestește cu entuziasm că pasiunea pentru versuri a descoperit-o din clasa a treia, așternând pe foaie diferite rime cu o ușurință ce nu o înțelegea la momentul respectiv. Ajunge să publice poezii în revista Școlii generale „Simion Mehedinți” din Soveja încă din clasa a cincea, sub îndrumarea profesorului de limba română. Muzica ascultată, îmbinată cu plăcerea de a scrie versuri, duc în mod inevitabil, în 2015, la înregistrarea, cu telefonul, a primei piese de muzică rap.”Compunerea pieselor a devenit precum un viciu. În prezent aș scrie în continuu, chiar și noaptea”, spune Marcel Andrei, care adaugă: „Tematica pieselor este mai de artă… precum artistul neînțeles ce își exprimă trăirile, stările prin versuri. Poeții de astăzi sunt și rapperii. Am crescut cu acest gen de muzică, aveam casete.”
În prezent sunt 12 piese încărcate pe canalul său de YouTube – Marcel Andrei: Pletosu’. La piesa „Venin”, urcată pe YouTube pe 27 aprilie 2019, se apropie de 6.000 de vizualizări. „Sunt mândru de această realizare, mai ales că piesele sunt lucrate doar de mine. Fac mix- master la piese, textul și videoclipurile sunt editate tot de mine. Pentru că rezultatele mă fac să mă simt destul de bun în acest domeniu, deși am doar un studio improvizat acasă, îmi propun să mă înscriu și la o posibilă ediție viitoare din cadrul emisiunii „Românii au talent.” Singura experiență cu scena propriu-zisă am avut-o în luna decembrie a anului trecut. Atunci am cântat trei piese în deschiderea spectacolului de stand-up care a avut loc la Casa de Cultură Panciu. Atunci a venit Bobi Dumitraș, care este și în trupa „Fără zahăr”, plus alți finaliști de la emisiunea iUmor de la Antena 1. Lupt pentru ceea ce visez și iubesc, legat de muzica pe care o fac. Așa am făcut și atunci. Îmi amintesc faptul că am luat legătura cu Bobi Dumitraș. I-am spus că doresc să cânt în deschiderea lor. Am trimis câteva piese, m-a ascultat și m-a acceptat. Așa am ajuns atunci să cânt pe scenă alături de un coleg, pentru că atunci făceam parte dintr-o trupă”, povestește Marcel Andrei.
Adolescentul spune că nu își dorește faimă, ci ca lumea să rezoneze cu mesajele din piesele lui: „Acolo scriu ce simt și ce gândesc. Mi-ar fi fost de folos un studio profesional unde să îmi înregistrez piesele, dar deocamdată aceasta este situația”.
Pletosu’ se trezește la 5:00 dimineața și face naveta de aproximativ 45 de km de la Soveja până la Panciu: „Nu este ușor, dar vreau să continui studiile pentru a avea și o calificare profesională. În viitor vreau să am siguranța unui câștig financiar și a unei meserii care să mă ajute în obținerea unui loc de muncă stabil. Am mulți prieteni care practică rap-ul, care au chiar studio profesional și tot degeaba, mai mult de 800 de vizionări nu au la piesă, deși într-un studio investesc destul de mult”.
Povestește că nu vrea să pară altceva decât „un om simplu”, modest, care își păstrează educația celor 7 ani de acasă, primită de la părinți și cele 2 surori mai mari. „Am sacrificat multe pentru muzică și sunt în stare să sacrific totul. Am început cu un braț de microfon pentru care am renunțat să îmi cumpăr adidași o jumătate de iarnă. Apoi… în timp a urmat microfonul în sine și restul achizițiilor pe care am putut eu să le cumpăr, pentru ca astăzi să fiu Pletosu’ , cel care vrea să transmită prin genul acesta de muzică viața din zilele noastre”. Adolescentul spune că deși piesele sale sunt mai triste ilustrează „jungla de beton” în care trăim.