Sorina Pintea: Trebuie rediscutat modul de finanţare a spitalelor

0
59

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, consideră că trebuie rediscutată modalitatea de finanţare a spitalelor, astfel încât unităţile medicale care îşi fac treaba să fie premiate, iar cele care nu obţin rezultate – penalizate. „Modalitatea de finanţare (n.r. – a spitalelor) trebuie rediscutată şi a apărut această dorinţă a noastră tocmai pentru a putea premia pe cei care îşi fac treaba şi a-i penaliza pe cei care nu obţin rezultatele aşteptate. Până la urmă, ne interesează pacientul şi dacă pentru pacient obţii rezultate vei fi finanţat corespunzător, dacă nu … Există discuţii şi există mai mulţi indicatori pe care o să îi luăm în considerare. Nu se pune problema nici a închiderii unor spitale, nici a lipsei finanţării, dar trebuie totuşi să scoatem în evidenţă pe cei care obţin rezultate puţine”, a spus luni ministrul.

Potrivit acesteia, sunt în discuţie indicatorii de rezultat după care s-ar putea face evaluarea. „Sunt nişte indicatori pe care îi discutăm, indicatori de rezultat. Există: numărul de pacienţi trataţi într-o clinică, numărul de pacienţi care sunt amelioraţi, care sunt vindecaţi în funcţie de tratamentul administrat, numărul de pacienţi cuprinşi în programele naţionale”, a explicat Pintea.

Ministrul Sorina Pintea a participat luni la Forumul Industriei Farmaceutice 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here