Liberalii NU! Peneliștii sunt ÎMPOTRIVA proiectelor cu fonduri europene pentru Focșani

0
1298

Liberalii focșăneni continuă campania ipocrită prin care blochează proiectele de investiții ale Primăriei, dar se plâng că nu se construiește suficient în municipiu. Ieri, la ședința ordinară a Consiliului Local, nu au votat proiectele de investiții cu fonduri europene în municipiu, nici măcar cele referitoare la iluminatul public sau de resistematizare a străzilor din Focșani. În schimb, liberalii au chemat în sală cetățenii de pe strada Rovine pentru a le arăta cum propun ei asfaltarea acestei străzi din Focșani. Doar că, ghinion, primarul Cristi Misăilă le-a arătat că această stradă este deja cuprinsă pe lista de investiții și a fost deja semnat contractul pentru întocmierea documentației tehnice necesare pentru elaborarea indicatorilor tehnico economici. Primarul a explicat că orice proiect de investiții trebuie să parcurgă toate etapele legale, de la introducerea pe lista de investiții până când începe efectiv lucrările de construcție. Sunt proceduri de lungă durată, cu achiziții publice care durează până la 90 de zile. Aceste lucruri sunt ascunse de liberali, care preferă să facă opoziție tuturor proiectelor inițiate de Primărie, indiferent de avantajele pentru focșăneni.

Unul dintre proiectele care nu a fost votat de liberali, dar a fost aprobat datorită majorității PSD-ALDE, a fost cel prin care serviciul de transport public de călători a fost delegat Societății de Transport Public, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate – „Asociația Metropolitan Trans”. A fost a doua oară când primarul Cristi Misăilă a inițiat acest proiect de hotărâre, după ce nici prima dată nu a fost votat de consilierii liberali, motiv pentru care Focșaniul risca să piardă finanțări europene de 50 milioane euro. Avizarea documentației de atribuire pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public local de călători prin curse regulate este obligatorie pentru îndeplinirea criteriilor impuse la accesarea fondurilor europene acordate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiție 4e, Obiectivul specific 4.1 –Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă.

Este proiectul care va permite societății de Transport Public să realizeze curse către localitățile limitrofe, respectiv Gologanu, Vînători, Cîmpineanca, Răstoaca, Milcovu. Însă liberalii au spus că acest proiect nu este o prioritate. Din partea liberalilor, locuitorii din aceste comune nu trebuie să beneficieze de condiții civilizate atunci când vin la Focșani. Nu au dorit să țină cont că sute de elevi fac naveta zilnic la unitățile de învățământ din municipiu iar dacă nu ajung la ultima cursă trebuie să meargă cu taxiul până acasă.

Liberalii cred că nu este nevoie de piste pentru bicicliști

Alt proiect care nu a fost votat de liberali este cel referitor la infrastructura rutieră din municipiu. Unul dintre consilieri s-a exprimat chiar că nu este nevoie de piste pentru bicicliști, că oricum aceștia sunt puțini în Focșani. Proiectul „Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focșani, în vederea creșterii atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale” are o valoare de peste 73,6 milioane lei. Proiectul prevede înființarea de sensuri giratorii la intrarea în Focșani dinspre Golești și la intersecția șoselei de centură cu strada Revoluției, la fostul Praktiker. Complementare acestui proiect sunt alte investiții pentru semafoare inteligente folosite la fluidizarea traficului, sistem de management al traficului sau realizarea de piste pentru bicicliști. De asemenea, municipalitatea focșăneană vrea să dezvolte transportul public prin achiziția a 35 autobuze electrice. 20 de autobuze vor fi achiziționate printr-un proiect comun cu Ministerul Dezvoltării, iar 15 autobuze electrice printr-un proiect de trei milioane euro. Acest proiect a trecut de verificarea specialiștilor de la Agenția de Dezvoltare Regională Sud Est și intră în etapa precontractuală. Proiectul a fost aprobat datorită majorității PSD-ALDE.

PNL-iștii au votat și împotriva proiectului privind iluminatul public

Liberalii nu au votat nici proiectul de reabilitare, modernizare și extindere a sistemului de iluminat public în Municipiul Focșani. Și acest proiect a trecut de etapa de verificare și se află în faza de precontractare. Prin implementarea acestui proiect finanțat din fonduri europene, Focșaniul va beneficia de un sistem eficient și ecologic de iluminat public, care va reduce semnificativ consumul de energie, în scopul siguranței traficului, a confortului vizual, din punct de vedere urbanistic, al economiei de energie și diminuării poluării luminoase. Proiectul are ȋn vedere reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în următoarele zone: Bulevardul Unirii, Bulevardul Independenței, Bulevardul București, Strada Cuza Vodă, Strada Bucegi, Strada Brăilei (între intersecția cu 1 Decembrie 1918 și cartiere ANL Democrației), Strada 1 Decembrie 1918, Strada Anghel Saligny, Strada Vâlcele (de la intersecția cu Str. Prof. Ghe. Longinescu până la Str. Anghel Saligny), Strada Prof. Gheorghe Longinescu, Strada Bârsei, Strada Bicaz, Strada Odobești, Strada Mărășești, Calea Moldovei și Calea Munteniei.

Bugetul prevăzut este de 19,7 milioane lei, din care contribuţia Primăriei Focşani este de 394 mii lei. „Pentru pregătirea acestui proiect, ȋn aprilie 2018 a fost finalizată documentaţia tehnico-economică, ulterior fiind depusă cererea de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. În februarie 2019 proiectul a fost admis, întrucât a fost considerat corespunzător şi eligibil, pentru ca în data de 15.05.2019 să fim informați că a fost demarată etapa precontractuală”, au precizat reprezentanții Primăriei Focșani. Proiectul a fost aprobat datorită majorității PSD-ALDE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here