Consiliul Județean Vrancea a aprobat, ieri, mai multe modificări la proiecte de hotărâre care vizau proiecte de investiții. Este vorba de proiectele de hotărâre privind actualizarea devizului general și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiții: ,,Reabilitare energetică și lucrări conexe pentru DGASPC VN”, sat Petrești, com.Vînători, județul Vrancea”; ,,Reabilitare energetică și lucrări conexe Galeriile de Artă, Focșani, județul Vrancea“; „Modificarea Hotărârii Consiliului Județean Vrancea nr.140 din 02 noiembrie 2018 privind aprobarea proiectului «Reabilitare energetică și lucrări conexe Galeriile de Art㻓. Reprezentatul Direcției Arhitect șef, Daniela Negulescu, a explicat plenului Consiliului Județean de ce au fost efectuate aceste modificări. „Este vorba de câteva decizii guvernamentale, respectiv creșterea salariului minim pe economie, ceea ce a dus la creșterea salariului minim în construcții, care este de 3 mii de lei“, a precizat Daniela Negulescu.
Din aceleași considerente, în ședința de ieri, plenul Consiliului Județean a aprobat actualizarea Devizului general şi a indicatorilor tehnico-economici pentru următoarele obiective de investiții: „Lucrări noi de consolidare a amprizei drumului şi a zonei de siguranţă aferente obiectivului de investiţii Continuare de lucrări pentru modernizare D.J. 205D, Valea Sării – Năruja -Paltin – Nereju – Brădăceşti, km.0+000-km.34+000“; „Reabilitare şi modernizare D.J.205 L, sector DN 2D – Negrileşti, km 18+152-km 21+552, L=3,4 km, comuna Negrileşti, judeţul Vrancea“; „Construire pod din beton armat pe DJ 205 E, km 55+593, peste pârâul Vizauti, sat Vizantea Răzășeasca, comuna Vizantea Livezi, județul Vrancea“; „Modernizare DJ 205 P, în lungime totală de Lt=12,90 km, din care comuna Bolotești, sector int. DN 2 D – Putna – Ivăncești, km. 0+000 – 4+500, L=4,50 km., comuna Garoafa, sector Făurei – Garoafa – Precistanu, km. 8+090 – km. 10+990, km. 11+000 – km. 13+800, L = 5,70 km, comuna Milcovul, sector int. DN 23 A, km. 29+700– km.32+400, L = 2,70 km, județul Vrancea”- loturile I, II și III; „Modernizare DJ 204 D, sector Vulturu-Hângulești-Maluri, km 26+000-35+600, L=9,600 km, comuna Vulturu, județul Vrancea“.
Directorul Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean Vrancea, Romeo Iordache, a declarat că actualizarea Devizului general şi a indicatorilor tehnico-economici se face la toate investițiile pe care administrația județeană le are în derulare.
Plenul Consiliului Județeana a aprobat ieri și proiectul de hotărâre privind „Aprobarea solicitării de transmitere a imobilului clădire “Corp B-din stația CF Focșani” din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Transporturilor în domeniul public al Județului Vrancea și administrarea Consiliului Județean Vrancea“. Referitor la destinația pe care o va avea acest imobil, secretarul județului Raluca Dan a declarat că este una strict pentru desfășurarea activităților administrației județene sau a instituțiilor subordonate. „Motivul cererii acestui imobil este pentru ca în acesta să se desfășoare activități ale administrației județene sau ale instituțiilor suubordonate. Legea nu permite să solicităm un imobil pentru societatea civilă sau pentru fundații pentru că este nelegal“, a afirmat secretarul județului Vrancea, Raluca Dan.