GALERIE FOTO: Preșcolari la concursul județean de educație fizică și sport „Campion de ziua mea“

0
237

Sub îndemnul „Facem sport încă de mici/ Să putem crește voinici!”, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Focșani a organizat, în data de 30 mai, la Şcoala Gimnazială „Ion Basgan” din Focşani, Concursul Județean de Educație Fizică și Sport „Campion de ziua mea!”, înscris în CAEJ 2019, poziția 19. Inițiatorii acestei activități sportive au fost profesorii pentru învățământ preșcolar Isac Vasilica, Fotache Nadia, Ciobotaru Anamaria și Turbatu Luminița.

Cei 250 de preșcolari înscriși au optat să participe la una dintre cele trei secțiuni ale concursului: întrecere biciclete, alergare cu ocolire printre obstacole, mers în echilibru cu transport de greutăți pe banca de gimnastică, cu pășire peste obstacol la mijlocul băncii. De pregătirea și însoțirea celor mici s-au ocupat peste 35 de cadre didactice din grădinițele participante.

Concursul s-a desfășurat în parteneriat cu ISJ Vrancea, DJST Vrancea, Şcoala Gimnazială „Ion Basgan” Focşani și Asociația Educatoarelor din România (AEDR), filiala Vrancea. Scopul acestui concurs a fost promovarea exercițiului fizic în grădiniță, evidențierea deprinderilor motrice de bază ale preșcolarilor prin derularea probelor de concurs, întreținerea, precum și îmbunătățirea stării de sănătate a celor mici. Ca și obiective, organizatorii au enumerat promovarea copiilor talentați în sfera sportului, promovarea mișcării în rândul celor mici și popularizarea activităților extrașcolare din învățământul preșcolar.

Din echipa de evaluatori ai concursului au făcut parte: inspector pentru învăţământ preşcolar, profesoara Amalia Chirtoc, directoarea Grădiniței cu PP Nr. 2 Focșani – Vasilica Isac, directoarea Şcolii Gimnaziale „Ion Basgan” din Focşani – Alina Dima; președinte AEDR Filiala Vrancea – Minodora Gheorghe; vicepreședinte AEDR Filiala Vrancea – Maria Cristea; profesorii de educație fizică și sport Oana Codiţă, Eusebiu Bîznă, Marian Drăgan, Mioara Brumaru, Dan Grigoraș şi Cristina Constantinescu, profesor învățământ preșcolar. Au luat cuvântul, în calitate de invitați, reprezentanții ISJ Vrancea: Cristea Dorin – inspector școlar general, Aurel Șelaru – inspector școlar general adjunct, Amalia Chirtoc – inspector învățământ preșcolar, directoarea Grădiniței cu PP Nr. 2 Focșani – Vasilica Isac, directoarea Şcolii Gimnaziale„Ion Basgan” din Focşani – Alina Dima și Minodora Gheorghe – președinte AEDR Filiala Vrancea, care au dat startul concursului ce a „conținut“ multe zâmbete, energie și voie bună.

Sponsorii acestui concurs sportiv au fost Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea, care le-a oferit preşcolarilor diplome şi medalii personalizate, și AEDR Filiala Vrancea, care i-a încântat pe micii campioni cu cadouri surpriză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here