GALERIE FOTO: Expoziție de desene dedicate Zilei Copilului, la Muzeul Unirii

0
67

O expoziție de desene, colaje și măști realizate de elevi și preșcolari din Vrancea, dedicate Zilei Copilului, poate fi vizitată la Muzeul Unirii din Focșani până la 6 iunie. Lucrările artistice au fost realizate de 800 de copii în cadrul proiectului educațional „1 Iunie – Portret de copil”, organizat de Consiliul Județean și Muzeul Vrancei. A X-a ediție a proiectului a fost promovată în această primăvară în școlile și grădinițele vrâncene. În sala Muzeului Unirii sunt expuse 40 de panouri cu lucrările realizate de copii de la 21 instituții de învățământ, din care 8 unități din mediul urban. În proiect au fost implicate 90 de cadre didactice, din care 55 din mediul urban. Coordonatorii proiectului sunt muzeografii Laura Dinu, Corina Duca, Cristina Handra și Mihăiță Negrei.

Sunt expuse panouri realizate de copiii de la Școala Gimnazială Nicolae Iorga din Focșani, grădinițele 2, 4, 17 Focșani, CSEI „Elena Doamna”, Centrul de Zi „Maria – ajutorul copiilor”, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Școala Gimnazială ” Emil Atanasiu” din Garoafa, Școala Gimnazială Nănești, Școala Gimnazială Răcoasa, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Gugești, Grădinița cu Program Normal din Garoafa, Școala Gimnazială „Valeriu D.Cotea” Vidra, CSEI Măicănești, Școala Gimnazială Slobozia Bradului, Grădinița cu program normal Tătăranu, Grădinița cu program normal Jariștea, Școala gimnazială Suraia, Grădinița cu program normal nr 1 Suraia, Școala Gimnazială „Petrache Blîndu” Ciușlea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here