Minifotbal, Liga AutoVip – Campioana va fi decisă duminică, 2 iunie!

0
255
  • Flux-ul poate profita de rezultatul derbiului Green Garden Odobești – ACS Mausoleul Mărășești

  • Finala Cupei României va fi vineri, 31 mai, de la ora 20:00

Etapa de vinerea trecută a Ligii AutoVip s-a încheiat cu două rezultate care au complicat și mai mult disputa pentru titlul de campioană, care și așa nu era deloc limpede. Echipa cea mai bine plasată era ACS Mausoleul Mărășești, dar înfrângerea cu 1-2 în partida cu CS Flux a lăsat-o cu doar un punct în fața învingătoarei sale! Următoarea clasată la acea oră, Green Garden Odobești, a fost depășită cu 4-2 de Phone SALE și a pierdut ocazia de a urca pe primul loc.

În ultima etapă, învinsele cele mai importante ale rundei trecute vor juca între ele și doar una poate deveni campioană în cazul unei victorii: ACS Mausoleul Mărășești. Dacă va câștiga, Deep Serv va urca cel mult pe locul al doilea, pentru că pe primul se va afla CS Flux Focșani (foto), care nu are cum să nu se impună în meciul cu Progresul.

Deci, variantă de lucru obligatorie pentru formația din Mărășești este victoria în nultima etapă. Dacă nu, favorita de la startul campionatului, CS Flux Focșani care va reprezenta Liga AutoVip din calitate de campioană, la Campionatul Regional Nord-Est, de la Botoșani, din 7-9 iunie.

În al treilea joc al etapei de duminică, 2 iunie vor juca AS Tomiță Lazăr și PhoneSALE. Vinerea trecută, AS Tomiță Lazăr a câștigat cu 6-2 în fața Progresului.

Clasament: ACS Mausoleul Mărășești – 33 puncte; 2. CS Flux Focșa ni – 32 puncte; 3. Green Garden Odobești – 31 puncte; 4. PhoneSALE – 30 puncte; 5. AS Tomiță Lazăr – 26 puncte; 6. Progresul Focșani – 15 puncte.

Finala Cupei României

Vineri 31 mai ora 20:00 este programată finala Cupei României AutoVip.

În cuplaj în aceeași zi sunt programate și semifinalele Cupei Ligii. Vor juca Atletico Textila și Green Garden Odobești U23 în prima semifinală, de la ora 19.30, iar a doua semifinală dintre Green Team și Real Sud va începe la ora 21:15.

Vicecampioana Ligii AutoVip împreună cu câștigătoarea fazei locale a Cupei României vor participa la turneul final al Cupei României, programat pentru perioada 28-30 iunie, la Bacău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here