Medicul psihiatru Marcel Șarpe, despre anxietate și fobii. „Psihiatria de acum nu-și dorește să închidă pacienții psihiatrici în casă”

0
2070

Anxietatea este definită că fiind o stare de neliniște, de îngrijorare, de așteptare încordată (de anticipare a unui pericol iminent), de frământare, de teamă, dar o teamă nedefinită (o „frică fără motiv”). Medicul Marcel Șarpe, unul dintre cei mai apreciați psihiatri din județul Vrancea, ne-a vorbit despre tulburarea de anxietate, subliniind faptul că deși poate aduce foarte multă suferință, este și foarte ușor de ținut sub control. „Sună destul de urât, dar anxietatea este, din păcate, foarte la modă, fiind determinată de stres și stresul este din ce în ce mai mare în ziua de astăzi. În apariția anxietății există și o anumită componentă genetică, dar nu este foarte importantă, ci mai importanți sunt factorii externi, felul în care ai fost crescut, felul în care ai copiat sau nu, metode de a face față stresului de la părinți sau de la cei din jur. Un exemplu pe care îl dau frecvent pacienților mei, și este foarte simplu de înțeles, este exemplul fobiilor. Dacă ești părinte și ai fobie de câini (fobiile se formează în jurul vârstei de 10-12 ani), mergi pe stradă, te sperii când vezi un câine și iei copilul de mână și zici hai să ne dăm la o parte, poate ne mușcă, atunci copilul va dezvolta și el, foarte probabil, fobia de câini, prin copiere de la părinte. Exceptând frica de ace, toate celelalte fobii sunt învățate”, spune medic primar psihiatrie Marcel Șarpe.

Cele mai întâlnite manifestări somatice în anxietatea patologică sunt senzația de sufocare, „sete” de aer, „nod” în gât, „apasare”/presiune toracică, hiperventilație; „amorțeli” în corp/membre, contracturi musculare, tremor; cefalee, „amețeli”, transpirații accentuate, „valuri” de căldură; palpitații, durere toracică, tahicardie; grețuri, vărsături, colici abdominale, accelerarea tranzitului intestinal, nevoie imperioasă de defecare; micțiuni frecvențe, senzație imperioasă de a urină. Simptome psihice sunt: senzația “morții iminente” sau “ceva rău urmează să se întâmple”; teama de a „înnebuni”/de a pierde controlul; trăiri de derealizare, depersonalizare; tulburări ale somnului; dispoziția tristă, astenia; neliniște psihomotorie; scăderea capacității de concentrare, tulburarea memoriei de fixare.

Dacă există o componentă genetică, la nivelul creierului poate fi vorba și despre un dezechilibru al neurotransmițătorilor care sunt implicați în apariția anxietății și atunci factorii externi mai simpli pot declanșa o decompensare mai mare decât la o persoană care nu are o astfel de vulnerabilitate. Orice afecțiune psihică, este și cazul anxietății, se instalează atunci când apare un dezechilibru în balanța care măsoară cât stres primești, cât îți dă Dumnezeu, și cât poți să duci. De aici și vorba: să nu-ți dea Dumnezeu cât poți să duci! Ipoteza cea mai folosită este cea a unui dezechilibru a trei neurotransmițători și anume serotonina, hormonul fericirii, noradrenalina și dopamina. Atunci când vorbim despre afecțiunile psihice parcă vorbim despre niște afecțiuni metafizice, peste puterea noastră de înțelegere, ca și cum ar fi ceva paranormal. Afecțiunile psihice sunt de fapt tot niște boli organice. Sunt deteminate tot de un dezechilibru al unor substanțe din creier. Putem să prevenim aceste dezechilibre prin modul în care gestionăm stresul. Teoria stresului spune că acesta poate exista în picături mici sau poate apărea ca picătura care a umplut paharul. Persoanele care spun că tulburarea de anxietate a apărut brusc, probabil că aveau nivelul serotoninei atât de scăzut, încât mai trebuia o picătură care să ducă la decompensare”, mai spune dr. Șarpe.

Diferența între anxietate și frică este faptul că frica are la bază un motiv, iar anxietatea este fără motiv, dar în ambele situații în corpul nostru se declanșează așa numita reacție „Luptă sau fugi”, care de fapt este un mecanism de apărare și care ne pregătește pe noi pentru a ne folosi energia într-un timp foarte scurt și foarte intens ca să putem să ne ferim de pericole. „Acest mecanism se activează și el în anxietate și atunci, nefiind necesar, apar simptomele caracteristice anxietății, care sunt simptome fizice, cum ar fi palpitații, tahicardii, senzație de apăsare în piept, senzație de lipsă de aer și de nod în gât. Le spun pacienților mei că, deși poate părea ciudat, poate să te doară degetul mic de la piciorul stâng și de fapt să fie vorba despre o afecțiune psihică. Fiecare om are modul lui de a-și exterioriza simptomele, confortul psihic pe care-l are, supărările, stresul. Unii fac depresia clasică sau tulburările de anxietate clasice, unii devin iritabili, irascibili, agresivi, iar unii dezvoltă astfel de acuze somatoforme. Le spun pacienților mei că pot apărea, deși poate părea foarte ciudat, dureri, înțepături, din vârful capului până în vârful degetelor de la picioare. Nu există zi în care să nu vină un pacient cu o altă durere. Pacienții poate vor să ne „surprindă”, dar nu mai reușesc, pentru că noi, psihiatrii, ne-am obișnuit să auzim despre altceva care să aibă de fapt o cauză psihică. Diagnosticul în psihiatrie, din păcate, încă se pune doar pe baza interviului psihiatric”, explică dr. Șarpe.

Nimeni nu știe câtă suferință este în inima unui pacient depresiv sau anxios și nimeni nu poate face comparație între suferința acestuia și suferința unuia cu o altă afecțiune. „Despre depresie noi am învățat în facultate și-n rezidențiat că suferința pacientului depresiv poate să fie chiar mai mare decât a pacientului care are cancer. Pacientul cu anxietate, care manifestă diferite simptome, poate merge la tot felul de specialiști pentru un diagnostic și toți să-i spună că este bine. Dacă ajunge până la urmă la un psihiatru care-i spune că are o tulburare de anxietate, sau o tulburare depresivă, pentru pacient deja lucrul acesta înseamnă 20% vindecare. Este un lucru extraordinar, o fericire pe care o vezi pe fața omului, câteodată chiar plâng de bucurie. Tulburările anxioase sunt din ce în ce mai frecvente în ziua de astăzi pentru că ele sunt determinate de stres. Acestea au crescut constant în statistici. Afecțiunile acestea nu iartă pe nimeni și afectează în general persoanele care au o responsabilitate mai mare.

Ca tratament medicamentos, tratamentul trebuie urmat cu medicație care influențează acești neurotransmițători și care-i reglează. În primul rând trebuie mers la specialist, pentru că oricât ar spune cei din jur că te faci bine, subconștientul nostru este mult mai puternic decât credem și nu reușim să ne facem singuri bine. Psihiatria de acum nu-și dorește să închidă pacienții psihiatrici în casă, ca să nu ne atace pe stradă, ci să facem în așa fel încât să-i readucem la randamentul și funcționalitatea lor anterioară. Majoritatea medicilor de familie sunt deschiși și le spun pacienților, atunci când este cazul, că ar trebui să meargă la un psihiatru. Tratamentul psihiatric se face șase luni de zile pentru tulburarea de panică, sau tulburarea depresivă. Din momentul în care te simți bine se poate întrerupe tratamentul, cu șanse mici de reapariție a simptomelor. Pacienții mă întreabă după tratament dacă vor mai avea probleme și eu le spun că asta numai Dumnezeu știe. Atitudinea pacientului este foarte importantă în această posibilă reapariție a simptomelor în sensul că dacă învățăm să gestionăm corect stresul, și asta se face cel mai bine cu ajutorul unui psihoterapeut, putem întârzia reapariția simptomelor ani de zile, sau ele pot chiar dispărea. Complicațiile cele mai grave ale anxietății sunt agorafobia (frica de mulțime) și depresia.

Un om care suferă de anxietate, care face atacuri de panică, trebuie să știe că nu este nici o rușine să apeleze la ajutorul unui psihiatru, sau psihoterapeut. Trebuie să știe că aceste afecțiuni se tratează și se tratează destul de ușor. Pe cât de multă suferință există, pe atât de ușor se pot trata. Dacă ai mers la un psihiatru și ai cerut ajutorul, te felicit, pentru că ai avut puterea să treci peste aceste frici și credințe iraționale! Nu înseamnă că nu ești puternic, pentru că mergi și ceri ajutorul. Părerea mea personală este că orice om poate avea în viață riscul de a cădea și de a cere ajutorul de specialitate, oricât de bine poți tu să faci față stresului. Este mare păcat să stai acasă să te chinui, să suferi, când poți de fapt să mergi să mergi și să consulți un specialist”, spune psihiatrul Marcel Șarpe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here