GALERIE FOTO: Tenis: Maria-Daciana Ciubotaru, împreună cu Cara-Maria Meșter, locul doi la dublu la Dr. Oetker Junior Trophy

0
37
  • La simplu, sportiva de la Focșani s-a oprit în turul al treilea

Maria-Daciana Ciubotaru, sportiva CSM Focșani 2007 pregătită de Firicel Tomai și Răzvan Bănică, a reușit o performanță foarte bună și la cel de-al șaselea concurs internațional la care a concurat în acest an. La ”Dr. Oetker Junior Trophy”, turneu European U 14 de categoria 1, Maria-Daciana și coechipiera sa, Cara-Maria Meșter, au jucat finala probei de dublu cu perechea Sophya Devas, din Marea Britanie/ Alexia Iulia Mărginean din România, de care au fost întrecute cu 6-3, 6-2. Până în ultimul act al competiției, Maria-Daciana Ciubotaru și Cara-Maria Meșter au trecut cu 6-1, 6-3 de Elena Antonia Drăguț/ Alessia Marinescu, cu 6-0, 6-0 de Ann Akasha Ceuca, din Germania/ Diana Ilie din România, cu 6-2, 6-3 de Alexia Shara Iancu/ Anca Ștefania Sauciuc și cu 7-5, 7-6 (4), de Maria Gae/ Jana Stojanova, din Macedonia. Cu acest rezultat de la ”Dr. Oetker Junior Trophy”, cele două sportive și-au reconfirmat statutul de cel mai bun dublu de 14 ani din România.

În proba de simplu, Maria-Daciana Ciubotaru s-a oprit în turul al treilea, după ce câștigase cu 6-1, 6-1 jocul cu Briana Dan și cu 6-1, 6-1 întâlnirea cu Anca Ștefania Suciuc. În sferturi de finală a fost întrecută cu 6-2, 1-6, 4-6, de Mia Ristic, din Serbia.

În 2019, Maria-Daciana Ciubotaru a evoluat în perioada 14 – 20 ianuarie, în Norvegia, la ”Paradis Open TEU16” unde a jucat semifinala la simplu, între 21 și 27 ianuarie la ”Stavanger Open TE16”, unde a disputat sfertul de finală la simplu, în prioada 16 – 24 februarie la ”Campionatul Internațional al României” la 14 ani, unde a câștigat proba de dublu împreună cu Cara Meșter, iar la simplu a jucat semifinala, între 16 și 24 martie în Turcia la ”Prof. Dr. Ayhan KIZIL Cup”, unde a jucat sfertul de finală, iar în perioada 6 – 14 aprilie a participat în Portugalia, la ”XXVI Taça Internacional Maia Jovem 2019”, 14 ani, unde a disputat, împreună cu Cara Meșter, finala la dublu. La care se adaugă recent încheiatul turneu ”Dr. Oetker Junior Trophy” de la București.

După un program sportiv foarte încărcat, Maria-Daciana Ciubotaru, care este o elevă foarte silitoare – inclusiv în perioada turneelor, când studiază singură sau cu susținerea părinților – a venit pentru două săptămâni acasă, la Focșani, pentru încheierea anului școlar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here