GALERIE FOTO: Social democrații vrânceni prezintă investițiile din Vrancea

0
1145

Social democrații vrânceni au început, ieri, o campanie de informare a locuitorilor județului despre investițiile finalizate sau care se află în curs de implementare în Vrancea. În Piața Unirii din Focșani, la Adjud, Panciu, Odobești și Mărășești, sute de social democrați s-au adunat la ora 17 pentru a începe să distribuie materiale informative și să aducă la cunoștința vrâncenilor ceea ce administrația PSD, condusă de președintele Marian Oprișan, a făcut în județ, împreună cu guvernul PSD.

Doar în Piața Unirii din Focșani au fost aproape trei sute de social democrați, împreună cu senatorul Cristian Dumitrescu, deputații Nicușor Halici, Rodica Boboc, primarul Cristi Misăilă. La Adjud a fost prezent deputatul Angel Tîlvăr. „Materialul pe care îl aducem la cunoștința vrâncenilor cuprinde, într-o măsură foarte mare, investițiile, atât cele finalizate dar mai ales cele care se află în curs de implementare în județ și care însumează peste un miliard de euro la nivelul județului Vrancea”, a spus deputatul PSD Nicușor Halici, coordonatorul Campaniei Electorale „Alegeri Europarlamentare 2019” din Vrancea.

Modernizarea infrastructurii rutiere, asigurarea unui sistem eficient de alimentare cu apă și canalizare, un management calitativ al deșeurilor pentru un mediu curat și sănătos, precum și restaurarea și punerea în valoare a clădirilor de patrimoniu sunt principalele preocupări ale administrației PSD și ale Guvernului României în Vrancea.

Numai investițiile derulate de Consiliul Județean sunt de peste 772 milioane de euro. Diferența de până la un miliard de euro este dată de investițiile derulate de cele 73 de localități vrâncene. Sunt fonduri guvernamentale și fonduri europene atrase în perioada 2016- 2019. Este vorba de investiții atrase prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), de investiții implementate de Compania Națională de Investiții, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, dar și finanțări europene prin programele POIM, POS, POR.

Totodată, peste 420 milioane de lei este suma alocată de guvern, pe care județul Vrancea o va folosi în acest an pentru înlăturarea pagubelor înregistrate pe cursurile principalelor râuri din județ, în urma precipitațiilor abundente.

Pe lista de investiții se mai află asfaltarea drumului național DN2 E 85, pe sectorul care traversează Vrancea, iar aproximativ 100 de milioane de lei este suma alocată în bugetul de stat pe anul 2019 pentru reabilitarea și asfaltarea tronsonului de drum național dintre localitățile Soveja și Lepșa peste Coașa.

Cel mai mare proiect de investiții derulat în Vrancea este „Extinderea si modernizarea sistemului de apă și canalizare în județul Vrancea”, cunoscut sub denumirea Vranceaqua, etapele I și II. Etapa I a fost finalizată, valoarea totală fiind de aproximativ 500 milioane lei (107 milioane euro). „Etapa întâi a constat în lucrări de anvergură la nivelul municipiului Focșani, comunelor Golești, Cîmpineanca, municipiului Adjud, orașelor Panciu, Odobești și Mărășești. Lucrările au constat în alimentări de apă și canalizare, inclusiv cinci stații de epurare noi”, a spus președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, vicepreședinte PSD România.

Cea de a doua etapă a proiectului Vranceaqua se află în derulare, cu o valoare totală de peste 1,1 miliarde de lei (248,3 milioane euro). În etapa a doua a proiectului denumit Vranceaqua au fost incluse 38 de localităţi din județ, cu peste 2000 de locuitori fiecare, care trebuie să se conformeze la normele de mediu în perioada 2018-2022. „Aceste proiecte situează Vrancea printre cele mai evoluate județe din țară din punct de vedere al alimentării cu apă și al canalizării“, a spus președintele Marian Oprișan.

Material comandat de PSD Vrancea. Cod mandatar financiar 41190008

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here