Premieră după misiunile Apollo: NASA va trimite organisme vii în spaţiul îndepărtat în 2020

0
18

NASA se pregăteşte să trimită organisme vii în spaţiul îndepărtat, în 2020, în cadrul primei misiuni de acest tip după o pauză de aproape cinci decenii. Agenţia spaţială americană nu a mai efectuat o astfel de misiune din 1972, anul în care a avut loc ultimul zbor spaţial din programul Apollo, informează space.com. Inginerii de la NASA pregătesc în această perioadă un vehicul spaţial de mărimea unei valize, denumit BioSentinel, care va transporta celule de drojdie de bere pe o orbită în jurul Soarelui, cu scopul de a-i ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine efectul radiaţiilor dincolo de câmpul magnetic care protejează Terra.

BioSentinel este unul dintre cei 13 sateliţi miniaturali (CubSat) ce vor fi îmbarcaţi la bordul lansatorului supergreu Space Launch System (SLS), care va fi lansat în iunie 2020 în cadrul misiunii Artemis 1. La acea dată se vor împlini 47 de ani şi jumătate de când NASA a trimis pentru ultima oară organisme vii dincolo de orbita joasă a Terrei – astronauţii din misiunea Apollo 17, care au ajuns pe Lună în decembrie 1972. Astronauţii americani din acea misiune au reprezentat ultimele organisme vii lansate în spaţiu în mod intenţionat, întrucât anumiţi microbi rezistenţi ajung oricum în spaţiul îndepărtat fără voia lor, rămânând fixaţi pe vehiculele utilizate în cadrul misiunilor de explorare planetară robotizată, precizează jurnaliştii de la space.com.

Misiunea Apollo 17 a durat însă mai puţin de două săptămâni. BioSentinel va colecta date ştiinţifice timp de 9-12 luni şi va furniza informaţii preţioase despre efectele pe termen lung pe care radiaţia din spaţiul îndepărtat le are asupra ADN-ului şi asupra procesului de reparare a ADN-ului. „Acesta este un teritoriu nou”, a declarat Kimberly Ennico Smith, astrofizician la Centrul de cercetare Ames, administrat de NASA, în timpul unui tur de prezentare a unei unităţi ştiinţifice din Silicon Valley, organizat în luna martie.

Centrul de cercetare Ames reprezintă „casa” proiectului BioSentinel. Turul de prezentare a inclus şi câteva scurte discuţii cu personalul ce participă la această misiune şi o vizionare a acestui satelit miniatural, care este asamblat parţial. BioSentinel, un satelit cu greutatea de 14 kilograme, va transporta două varietăţi de celule de drojdie de bere, Saccharomyces cerevisiae: varietatea obişnuită („tipul sălbatic”), care este destul de rezistentă la radiaţii, şi o varietate mutantă, care este mult mai sensibilă la radiaţii întrucât nu poate să îşi repare ADN-ul la fel de bine.

Specialiştii din misiunea BioSentinel vor monitoriza creşterea şi activitatea ambelor varietăţi de celule în timpul petrecut de acest satelit în spaţiul îndepărtat. Apoi, ei vor face acelaşi lucru cu două încărcături identice transportate la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), un laborator care pluteşte pe orbită în condiţii de microgravitaţie şi în care nivelurile de radiaţie sunt mult mai mici.

Specialiştii americani vor monitoriza creşterea celulelor de S. cerevisiae şi în două zone de pe Terra: Centrul de cercetare Ames şi Brookhaven National Laboratory din statul New York. La Brookhaven, inginerii de la NASA vor expune celule de drojdie de bere unui mediu caracterizat prin radiaţii înalte. Toate aceste date ar trebui să îi ajute apoi pe cercetători să identifice efectele cauzate de radiaţie şi pe cele provocate de microgravitaţie şi alţi factori.

Celulele de S. cerevisiae reprezintă un bun model de organisme pentru studii de acest tip, au explicat cercetătorii implicaţi în proiectul BioSentinel. „Procesul de reparare a ADN-ului avariat al drojdiei de bere seamănă foarte mult cu cel al oamenilor, făcând din aceste organisme un model robust de translaţie”, au explicat specialiştii de la NASA în fişa proiectului BioSentinel. „Rezultatele programului BioSentinel vor avea o importanţă critică pentru a interpreta efectele expunerii la radiaţia spaţială, reducând riscul asociat cu explorarea umană pe termen lung şi validând modelele existente ce explică efectele radiaţiei spaţiale asupra organismelor vii”.

Întregul articol pe https://bit.ly/2YNjuuJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here