GALERIE FOTO: Premiu special pentru echipa Școlii Ion Basgan la etapa națională a Olimpiadei Micilor Bancheri

0
340

Echipa Școlii Gimnaziale „Ion Basgan” Focșani a obținut „Premiul special pentru inovare didactică în educația financiară” la Olimpiada Micilor Bancheri – etapa națională

Dacă ne-am implicat atât de mult în activitățile de educație financiară, în cadrul disciplinei opționale „Banii pe înțelesul copiilor”, ne-am zis că ar fi o idee bună să ne înscriem și la Olimpiada Micilor Bancheri, concurs național organizat de Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație și Inspectoratul Școlar Județean Prahova. În martie a fost etapa locală, apoi am realizat proiectul tematic solicitat de organizatori și… ne-am calificat la etapa națională.

Pe 17 mai, la Universitatea București, alături de Cofărea Denisa, Bianca Smeu și Matei Lungu, elevii mei din clasa a IV-a C, am trăit niște emoții unice și irepetabile. Gazda evenimentului, doamna Ligia Georgescu Goloșoiu, „motorul” care a pus în mișcare de 6 ani încoace acest mare proiect, s-a dovedit a fi neobosită, mereu zâmbitoare și disponibilă pentru toți cei 122 de copii și cei 60 de învățători veniți din toată țara. După proba scrisă a olimpiadei, împărțiți în grupuri, am mers în vizită la partenerii evenimentului: Alpha Bank, BCR, CEC Bank, MasterCard. Grupul nostru a mers la MasterCard, o corporație multinațională de servicii financiare. O echipă de profesioniști entuziaști ne-a provocat la discuții.

Și noi, adulții, și copiii am realizat faptul că evoluția extraordinară a tehnologiei va face ca școlarii noștri de acum să „sară” peste etapa actuală, în care noi folosim carduri bancare, la o etapă în care instrumentele de plată vor fi doar digitale. Momentele de socializare au fost multe și pline de surprize plăcute: dialogul de intercunoaștere, masa de prânz servită împreună cu echipa MasterCard, cadourile primite, sesiunile foto.

Întorși la Universitate, ne-am bucurat să participăm la organizarea expoziției de resurse educaționale realizate de școlarii veniți la olimpiadă. Am primit și am oferit idei pentru alte activități tematice. Bancheri, bancheri, dar și talentați școlarii noștri… Au cântat, au dansat, au recitat, au fost actori și i-au încântat cu momentele artistice pe toți participanții din marele amfiteatru. În acest timp, o comisie de evaluare a corectat lucrările și a organizat festivitatea de premiere.

Ce emoții am avut toți când a început premierea! Ce emoții am avut când am fost premiați! Ce recunoaștere frumoasă a muncii în echipă! „Premiul special pentru inovare didactică în educația financiară” a fost acordat proiectului pe care l-am realizat împreună cu TOȚI elevii mei: „Valori umane, valori materiale”.

Ideile mele și ale lor au găsit susținere și sprijin în clasă și acasă. Împreună – școlari, părinți și învățător – am dus cu bucurie, la bun sfârșit, un proiect minunat. Felicitări, dragi Cutezători!

Prof. Mirela Barcan

Școala Gimnazială „Ion Basgan”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here