Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Codul Galben de vreme rea, valabil pentru toată Vrancea

 

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 20 mai, ora 11 – 21 mai, ora 22

Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp și pe arii restrânse 35…40 l/mp.

ACTUALIZARE

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ: COD GALBEN

Interval de valabilitate: 20 mai, ora 12 – 21 mai, ora 06

Fenomene vizate: cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică accentuată;

Zone afectate: Maramureș, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei și zonele montane;

În intervalul menționat în Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei și în cea mai mare parte a zonei montane instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Interval de valabilitate: 20 mai, ora 12 – 20 mai, ora 23

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată;

Zone afectate: Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, sud-vestul Moldovei;

În intervalul menționat în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și în sud-vestul Moldovei vor fi perioade în care se vor semnala intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și punctiform 40 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?