Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat că noul spital județean va fi construit. Șeful administrației județene a precizat că nu a promis niciodată ceva ce nu poate face. „Avem investiții de aproape 1 miliard de euro, printre care se află inclusiv construcția noului spital județean. Eu nu am promis niciodată ce nu am putut face. Când a fost da, am spus da, când a fost nu, am spus nu. Deci, dacă eu am spus că spitalul județean Vrancea va fi construit și va fi unul dintre cele mai moderne spitale din România, acest spital va deveni realitate“, a afirmat Marian Oprișan.
„Actualul Spital Județean Vrancea a fost dotat până în acest moment cu aparatură de circa 80 milioane lei. Dotarea acestei unități medicale va continua până când va avea cea mai modernă aparatură, de înaltă performanță. Aparatura nouă, cea de imagistică este produsă de Siemens și de General Electric, deci companii de prim rang în lume. O spun cât se poate de clar că această aparatură va fi mutată în clădirea noului spital. Intenția noastră este să închidem actualul spital, când celălalt va deveni operațional și să vedem ce destinație vom găsi acestei clădiri. După părerea mea, această clădire trebuie demolată și construită o altă clădire de utilitate publică“, a arătat președintele Marian Oprișan, vicepreședinte al PSD România.
Consiliul Județean Vrancea a preluat, anul trecut, din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al județului Vrancea și administrarea Consiliului Județean, 12,5 hectare de tern, situat în Municipiul Focșani, pe care va fi construit noul spital județean. Construirea unui spital modern pentru locuitorii județului Vrancea face parte dintr-o viziune pe termen lung a președintelui Marian Oprișan privind asigurarea unor servicii medicale de calitate și vine în completarea unui proiect investițional, susținut de domnia sa, care vizează dotarea actualului Spital Judeţean „Sf. Pantelimon“ din Focşani cu aparatură medicală modernă de specialitate.
Material comandat de PSD Vrancea. Cod mandatar financiar 41190008