GALERIE FOTO: Curtea Școlii Nr. 3 din Focșani, transformată într-un loc de poveste

0
1570

Elevi și profesori din cadrul Școlii Gimnaziale Nr.3 Focșani au amenajat curtea din fața unității de învățământ plantând flori, făcând diferite decorațiuni din materiale reciclabile și pictând trunchiurile copacilor. Grădina din fața școlii a fost transformată într-un loc de poveste, care te binedispune și îți transmite o stare de relaxare.

A fost realizată o fântână foarte colorată din materiale reciclabile, care în loc de apă are flori, trunchiurile pomilor au fost pictate cu buburuze și fețe zâmbitoare, cauciucurile vechi s-au transformat în ghivece în care s-au plantat flori. De asemenea, ghivecele cu flori stau agățate în pomi și așteaptă cu nerăbdare zile însorite pentru ca tot acest tablou viu să fie și mai frumos sub razele soarelui.

Urmează să fie semănat gazon, apoi vor fi plantate și mai multe flori, sperând ca acesta să fie un exemplu demn de urmat și de alte unități școlare. „Provocarea Primăriei Municipiului Focșani, precum și impulsul creat de dorința realizării unui spațiu verde impresionant, au generat, printr-o muncă de echipă, în care ne-am implicat toate cadrele didactice împreună cu elevii, amenajarea grădinii din fața școlii. Respectul față de mediul înconjurător s-a manifestat prin alegerea unor materiale reciclabile din care s-au confecționat diverse coșuri, o fântână și o lebădă, în toate fiind plantate flori. Copacii au fost înveșmântați în straie colorate, care dau o pată de culoare grădinii. Atunci când vremea va permite, se va semăna gazon și se vor semăna mai multe flori“, a transmis Florin Tudosă, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here