Scandal la Clubul Pensionarilor din Focșani

0
4505

Pensionarii focșăneni au solicitat, ieri, intervenția poliției și jandarmeriei pentru a aplana conflictul izbucnit între vechea și noua conducere a Clubului Pensionarilor din municipiu. În sediul de la punctul termic, zeci de pensionari au asistat la certurile între cele două grupări care își dispută conducerea Clubului, pe de o parte noua conducere, votată la ultima Adunare Generală, pe de altă parte omul de afaceri Nicu Mazere, cel care a fost președintele clubului de la înființare și a văzut cum pierde influența asupra pensionarilor și rămâne fără funcție. Noua conducere a Clubului a schimbat broasca de la intrarea în sediu și, pentru că nu i s-a predat ștampila, a declarat-o nulă. Ieri, a fost solicitată intervenția poliției pentru a aplana certurile izbucnite între pensionari, despre cine este președintele Clubului, cine are dreptul să dețină ștampila. La Club a fost chemat și viceprimarul municipiului, Marius Iorga, cel care le-a spus că spațiul respectiv a fost dat organizației pensionarilor, nu unei persoane anume. Explicații care nu i-au plăcut lui Nicu Mazere.

Scandalul a izbucnit în urmă cu o săptămână, când o parte dintre membrii Clubului au convocat o Adunare Generală pentru stabilirea noului președinte. Cu o majoritate de voturi a fost ales Nicolae Aftim în funcția de președinte executiv, cel care ocupase interimar această funcție din februarie 2018. Ulterior, noul președinte a mers la Primărie și, în baza documentelor, a obținut prelungirea contractului de încredințare gratuită a spațiului pentru pensionari.

Adunarea generală a fost însă contestată de omul de afaceri Nicu Mazere, care a fost președintele clubului începând de la înființare și a văzut cum pierde influența asupra pensionarilor și rămâne fără funcție. Acesta a contestat inclusiv Adunarea Generală din 9 mai, deși a participat la aceasta. Ba mai mult, după Adunarea Generală respectivă, se pare că au fost încheiate două procese verbale, pe de o parte unul în care se constată că  Nicolae Aftim este președintele executiv, asumat de 40 de pensionari și altul, al taberei lui Mazere, prin care acesta rămâne președintele Clubului, singurul care are drept de reprezentare în relația cu oficialitățile, iar cine vrea să fie președinte executiv trebuie să fie membru cu o vechime de cinci ani în organizație.

Întrebat de „Monitorul de Vrancea” câte persoane au fost și și-au asumat acest proces verbal, Nicu Mazere a răspuns doar: „e secretul meu”.

Președintele ales al Clubului Pensionarilor, Nicolae Aftim, ne-a spus că a fost președinte interimar din februarie 2018 iar până în această lună a fost amânată de către Nicu Mazere organizarea Adunării Generale pentru stabilirea președintelui. Atunci s-a spus că vor fi alegerile peste o lună, două, apoi ne-a tot amânat, de un an și patru luni de zile. Acum, colegii mei au spus că, dacă majoritatea decide, conform statului, atunci să facem Adunarea Generală. Avem banii clubului în bancă și nu ne-a dat voie, numai cu aprobarea lui. La acest spațiu toată lumea știa că este spațiul lui Mazere, ori în realitate este al primăriei. Am fost la Primărie, ne-au spus că este al orașului și că îl putem folosi. Atunci am făcut Adunarea Generală. Și acolo a fost cu tărăboi. Cea de azi a fost pui pe lângă ce a fost acolo. Dânsul a venit cu vreo 20 de oameni de la Hală și, când i-am văzut, de 30-40 ani, i-am întrebat ce caută aici. Au spus că sunt membri fondatori deși, de trei ani, nu i-am văzut niciodată. Au spus că sunt împuterniciți, mandatați de persoane care au fost membri fondatori. Toți aveau hârtii ca să intre în sală”, ne-a spus Nicolae Aftim.

O altă pensionară a povestit că la Adunarea Generală din 9 mai au fost multe persoane care nu participă la acțiunile clubului, despre care li s-a spus doar că îi reprezintă pe membrii fondatori. A venit cu mulți angajați de la Piață, că îi reprezintă pe membrii fondatori dar noi nu i-am văzut niciodată aici. Noi ne cunoaștem între noi și nu i-am văzut. Am făcut adunarea generală de față cu el (Nicu Mazere n.r.), au fost 40 de persoane, scrise pe listă, din 60, membrii clubului. El nu a făcut procesul verbal de față cu noi. Nimeni nu a votat ce a zis el (Nicu Mazere n.r.). Dacă este spațiul Primăriei, atunci ce îl interesează să ne schimbe broasca? Noi am făcut demersuri ca să prelungească acest contract pentru spațiu, ne-a spus o pensionară.

De partea cealaltă, Nicu Mazere spune că este președintele Clubului, conform actului constitutiv și al ultimei Adunări Generale. El ne-a prezentat un proces verbal al Adunării generale din 9 mai, prin care rămânea președinte cu rol de reprezentare, care să reprezinte clubul în relații cu oficialitățile. Însă modificările nu sunt trecute în statut pentru că „de-abia acum facem formalitățile”. Întrebat în ce condiții a făcut Adunare generală în data de 9 mai, Nicu Mazere spune că a participat la întâlnirea convocată de ceilalți membri ai clubului. Eu nu am făcut adunare generală, am venit peste adunarea generală convocată de ei, ne-a spus Nicu Mazere.

Când este vorba despre numărul de membri ai Clubului care au participat la Adunare și care au asumat procesul verbal, Nicu Mazere ne-a spus că nu avem calitate să îl întrebăm acest lucru. Cert este că disputele între cele două tabere vor continua și, cel mai probabil, vor fi rezolvate în instanță. Așa cum de altfel, le-a spus și polițistul care a participat la certurile de ieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here