Persoanele cu dizabilităţi vor primi un voucher de 5.000 de euro pentru achiziţia de dispozitive asistive

0
265

Cinci mii de persoane cu dizabilităţi care beneficiază de servicii consiliere pentru încurajarea ocupării vor putea beneficia de sprijin financiar sub forma unui voucher de 5.000 de euro pentru achiziţionarea de dispozitive şi tehnologii asistive şi tehnologii de acces în vederea angajării, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi, luni seara, la Palatul Victoria.

„Am anunţat intenţia noastră de a depune un proiect pentru acea tehnologie asistivă pentru persoanele cu dizabilităţi. Am depăşit perioada de elaborare a proiectului, iar acum suntem în etapa de dezvoltare a proiectului. Sunt deja semnate contractele, iar cadrul normativ este asigurat. Prin acest program, cinci mii de persoane cu dizabilităţi care beneficiază de servicii de informare şi consiliere din partea agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă pentru încurajarea ocupării vor putea beneficia de sprijin financiar sub forma unui voucher în cuantum de 5.000 de euro pentru achiziţionarea de dispozitive şi tehnologii asistive şi tehnologii de acces în vederea angajării. De asemenea, circa 200 de angajatori vor primi subvenţie pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi”, a spus Marius Budăi.

Pe de altă parte, ministrul Muncii a anunţat că au fost semnate 44 de contracte pentru construirea unor locuinţe protejate, centre respiro şi centre de zi în valoare de 55 de milioane de lei destinate adulţilor cu dizabilităţi. „Azi, ministrul Muncii a semnat şi a fost înaintată Guvernului o propunere de modificare prin Hotărâre de Guvern, privind realocarea a 50 de milioane de lei, necheltuită pe alte proiecte, către acest program de construire de locuinţe protejate şi centre de zi. Măsurile vin pentru a sprijini accelerarea procesului de restructurare a instituţiilor rezidenţiale de tip vechi şi construirea de centre noi cu maximum 50 de locuri. 111 centre rezidenţiale cu capacitate mai mare de 50 de locuri sunt în procedură de avizare a planurilor de restructurare”, a menţionat Budăi.

Pentru sprijinirea copiilor cu dizabilităţi, ministrul a amintit că în acest an a demarat procesul de formare şi mărire a corpului asistenţilor maternali profesionişti. Astfel, prin proiectul cu fonduri europene Team-UP vor fi angajaţi alţi 4.000 de asistenţi maternali profesionişti care vor beneficia şi de formare profesională. De asemenea, şi cei 11.000 de asistenţi maternali deja angajaţi vor beneficia de formare profesională. Programul se va derula până în 2023 şi are o valoare totală de 569 de milioane de euro. O treime din asistenţii maternali formaţi şi angajaţi se vor ocupa exclusiv de copii cu dizabilităţi.

Întregul articol pe https://bit.ly/2Jmfm18

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here