Arest prelungit pentru un tânăr acuzat de tentativă la omor

0
225

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Rugineşti, acuzat de tentativă la omor, a primit încă 30 de zile de arest preventiv. Măsura a fost dispusă ieri, de magistraţii de la Tribunalul Vrancea şi nu este definitivă. “Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi în consecinţă: (…) dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului D (…) GHEORGHIŢĂ SURAJ cercetat pentru infracţiunea de omor în forma tentativei (…) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.05.2019 şi până la data de 18.06.2019. (…) Cu drept de contestaţie, în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de consiliu, azi 14.05.2019”, se arată în decizia instanţei.

Tânărul a fost arestat preventiv luna trecută, după ce în urma unui conflict spontan, generat de consumul de alcool, a lovit cu o sticlă un bărbat de 28 de ani. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Pantelimon Focşani, iar în urma investigaţiilor s-a stabilit că aceasta a suferit răni destul de grave. Potrivit informaţiilor primite de la anchetatori, victima a fost supusă şi unei intervenţii chirurgicale.

Din anchetă a rezultat că totul s-a petrecut pe o terasă a unui magazin din comună, magazin situat în apropierea caselor celor doi bărbaţi care sunt şi vecini. Inculpatul era băut bine. Astfel, între el şi victimă s-a iscat un conflict, în urma căruia inculpatul a lovit victima mai întâi cu pumnii, după care a pus mâna pe o sticlă, cu care lovit-o în zona capului. Alteracţia a fost înregistrată pe nişte camere de supraveghere, astfel că inculpatul nu a putut nega comiterea faptei. El a fost cel care sărit la bătaie şi a recunoscut acest lucru.

Iniţial s-au făcut cercetări pentru loviri sau alte violenţe, după care fapta a fost încadrată la tentativă la omor, urmare a investigaţiilor medicale efectuate în cazul victimei.

Sursa foto: jurnalul.antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here