Copiii și cartea; au mai rămas câteva zile până la Boovie® Festival

0
245

„Raza de soare care te încălzește pe tine nu-ți este împuținată dacă se mai încălzește la ea și vecinul tău“, Alexandru Vlahuță

„The final Countdown“ nu mai este, acum, doar o minunată reverberație de emoții a celor de la Europe din anii ’80, ci e de-a dreptul numărătoarea inversă! Suntem pe ultima sută de metri până la Boovie® Festival din 17-19 mai.

E o reală bucurie să trăiesc efervescența din jurul a două axe importante pentru noi toți – copiii și cartea, cu tot ce derivă din ele, în toate cotloanele imaginației și ale realității.

Scopul principal al festivalului este să promoveze cartea, ideea de a citi de bunăvoie şi de a-i ajuta pe tineri să-şi dezvolte toate tipurile de inteligenţă, precum şi diverse abilităţi de comunicare şi învăţare continuă. Se pare, din mesajele și discuțiile cu voi, că am generat ce ne-am propus, iar mijloacele ce fac ca Boovie® Festival să poată fi pus în practică se materializează datorită faptului că oamenii au înțeles cine suntem noi, Comunitatea Boovie® și au venit alături de noi, implicându-se sub diverse forme – financiar, material, administrativ-organizatoric.

Astfel, veți regăsi în headerele comunicatelor noastre Primăria Municipiului Focșani, în prima parte parteneri precum CEC Bank, la mijlocul acestora – sponsorii, Premium Pork Group, Pandora Fashion, Groupama Asigurări, Bilka, Bookfest, Rotary Club Varana Focșani, CertSIGN, webnus.net, Lifter LMS și Branko și, așa cum se obișnuiește, la final, toți partenerii administrativ-culturali – Ministerul Educației Naționale, Consiliul Județean Vrancea, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret“ Focșani, Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia“, Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia“, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu“, Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei“, Centrul Cultural Vrancea, Cărturești, TIFF, dar și cei ce dau lumii de știre ce și cum facem noi, respectiv partenerii media (…).

Urmează pentru fiecare dintre noi o provocare inedită, un eveniment mare într-un oraș mic, un proiect ce a fost un vis și acum e realitate – Festivalul Concurs de Book-Trailere Boovie® – ediția a IV-a, 17-19 mai, 2019, un eveniment de trei zile, cu și despre cărți, filme, profesori, elevi, scriitori, regizori, educație, asumare, experiențe noi, un rol nou, diferit, pe care ni-l însușim cu inima deschisă.

Vă așteptăm cu nerăbdare la Boovie®!

Cu respect,

Prof. Carmen Ion și echipa Boovie

N.R. Monitorul de Vrancea este partener media al Boovie® Festival

Sursa foto: Facebook Boovie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here