Formaţia Guns N’ Roses a dat în judecată un producător de bere

0
12

Grupul Guns N’ Roses a dat în judecată un fabricant de bere din Colorado, Statele Unite, care a numit unul dintre produsele sale după titulatura formaţiei, rockerii denunţând un ”prejudiciu ireparabil” cauzat de această presupusă încălcare a unei mărci înregistrate, relatează sâmbătă AFP. Berea artizanală în cauză – cu numele modificat cu accent pe litera „e”, o referire la vinul rosé – este fabricată de Oskar Blues Brewery, care face parte din CANarchy Craft Brewery Collective.

În plângerea depusă joi la tribunal federal din Los Angeles, grupul american hard rock acuză producătorul de bere că vinde produse care ”se folosesc în mod intenţionat, în scop comercial, de prestigiul şi reputaţia” Guns N’ Roses, „fără aprobarea, autorizarea sau consimţământul GNR”. Trupa solicită daune-interese şi rambursarea cheltuielilor de judecată. Suma totală nu a fost dezvăluită. ”Urmare directă şi imediată a actelor ilegale ale acuzatului, GNR a suferit şi continuă să sufere şi/sau este susceptibilă să sufere prejudicii aduse mărcii sale înregistrate, reputaţiei şi bunei sale intenţii”, se stipulează în plângere.

Contactaţi de AFP, reprezentanţii Oskar Blues Brewery nu au furnizat un răspuns imediat. Compania a avut o tentativă de a înregistra logo-ul, în 2018, însă a dat înapoi după criticile formulate de formaţie. Oskar Blues Brewery ar fi retras prezentarea berii de pe site-ul său, notează AFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here