Climă: Secretarul general al ONU consideră că lumea ‘nu merge pe calea cea bună’

0
32

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a început un turneu în regiunea Pacificului de Sud duminică, avertizând că ţările planetei nu sunt pe calea cea bună pentru a-şi atinge obiectivele de limitare a creşterii a temperaturilor, informează AFP. Într-un mesaj vehement destinat să obţină acţiuni pentru combaterea încălzirii globale, Guterres a apreciat că hotărârea diferitelor ţări ale lumii slăbeşte, adăugând că micile naţiuni insulare care sunt „într-adevăr în prima linie” vor avea de suferit cel mai mult.

Turneul pe care îl efectuează secretarul general al ONU, înaintea summitului consacrat climatului prevăzut pentru septembrie la New York, îl va conduce prin Fiji, Tuvalu şi Vanuatu, toate ameninţate de creşterea nivelului oceanului ca urmare a schimbărilor climatice. „Vedem peste tot demonstraţia evidentă că nu suntem pe calea cea bună pentru a atinge obiectivele definite prin acordul de la Paris”, a declarat Guterres. Pactul, încheiat între 195 de ţări membre ale ONU, prevede stoparea încălzirii planetei „privind limitarea încălzirii globale între 1,5 şi maxim 2 grade Celsius”. „În mod paradoxal, pe măsură ce situaţia se înrăutăţeşte pe teren, măsurile politice par să dea înapoi”, a adăugat el în cursul unei conferinţe de presă comune la Auckland cu premierul neozeelandez Jacinda Ardern. El a omagiat totuşi acţiunea în domeniu a guvernului neozeelandez, care tocmai a prezentat un proiect de lege în care afişează un obiectiv de neutralitate a carbonului pentru 2050. Textul exceptează totuşi parţial un sector agricol vital pentru ţară.

Şefa guvernului neozeelandez a declarat că schimbarea climatică reprezintă „cea mai mare provocare” în faţa comunităţii internaţionale. Aceasta ar face dovada unei „grave neglijenţe” dacă rămâne cu braţele încrucişate. În timpul sejurului său de trei zile în Noua Zeelandă, Guterres se va întâlni de asemenea cu şefii comunităţii musulmane din Christchurch pentru a-şi exprima solidaritatea după masacrul din moschei soldat cu 51 de morţi printre credincioşi la 15 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here