Dăncilă, despre summitul de la Sibiu: Cred că România putea fi un exemplu de bună cooperare între instituţiile statului

0
109

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, în judeţul Timiş, că şi-ar fi dorit ca summitul de la Sibiu să fi fost un moment în care România să transmită un mesaj de unitate şi de bună cooperare între instituţiile statului. „Mi-ar fi plăcut ca la acel summit să fie o participare în care să arătăm unitate, să putem vorbi despre realizările noastre ca Preşedinţie rotativă a Consiliului UE, având în vedere că până acum avem realizări foarte bune, 90 de dosare legislative finalizate, şi pentru a putea avea un termen de comparaţie, dacă Bulgaria a închis 43 de dosare în şase luni iar Austria 53 în şase luni, noi am finalizat deja 90 de dosare în trei luni, ceea ce a adus aprecieri nu doar din partea statelor membre, ci şi din a celor care nu sunt membre ale Uniunii Europene”, a afirmat premierul.

Dăncilă a mai opinat că era important ca în faţa liderilor europeni să se vorbească despre lucrurile pozitive, care ne unesc, să arătăm solidaritate şi în acelaşi timp să fie susţinute obiective importante pentru România, cum ar fi aderarea la spaţiul Schengen şi ridicarea mecanismului de cooperare şi verificare (MCV). „Ştiu că la un summit informal nu se iau decizii, dar legat de Schengen, decizia este politică; din 2011 îndeplinim toate criteriile tehnice, lucru confirmat de Comisie, de europarlamentarii noştri. Sunt câteva state care prin decizia lor politică împiedică aderarea României la spaţiul Schengen, iar eu voiam ca la acest summit informal să putem susţine şi lucruri care să fie importante pentru România, prin care românii să se simte reprezentaţi şi pentru a aduce un plus şi pentru ţara noastră”, a explicat premierul.

Şefa Executivului a mai menţionat că era foarte important ca la acest summit să fi fost transmis un mesaj de unitate „în această Europă dezbinată”, în care nu doar România este vizată, ci şi restul continentului. „Într-o Europă în care am văzut că a crescut euroscepticismul, cred că noi, România, puteam fi un exemplu de bună cooperare între instituţiile statului, să dăm dovadă de solidaritate şi cred că dădeam un mesaj bun. Sper că impresia cu care au plecat demnitarii europeni de la Sibiu să fie una bună, pentru că în final toţi ne dorim ca imaginea României şi a românilor să fie cât mai bună în Europa”, a subliniat Viorica Dăncilă.

Sursa foto: Gov.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here