Așa cum știe toată lumea, amplasamentul de pe Str. Calea Munteniei nr. 57 din Municipiul Focșani figurează pe lista de obiective pentru finanțare în cadrul programului de contrucții locuințe pentru tineri destinate închirierii. Locația nu a fost aleasă întâmplător, întrucât în zonă există utilități parțiale de alimentare cu energie electrică, alimentare cu apă și canalizare, împrejmuire și acces din drumul național. Pentru acest obiectiv municipalitatea a întocmit următoarele documente: – Certificat de urbanism nr. 885/2018; – HCL nr. 179/2019 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza Studiu de fezabilitate; – Studiu de fezabilitate (SF) prin care se propune construirea de locuințe colective pentru tineri în regim de închiriere – 140 unități locative, regim de înălțime D+P+2E+M, respectiv un număr de 5 blocuri cu 2 scări (10 tronsoane). De asemenea, tot prin SF a fost oferită și soluția pentru amenajarea spațiilor comune – parcări, alei, spații verzi etc. Toate documentele mai sus menționate au fost deja transmise către Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), în vederea finanțării lucrărilor de execuție.
Primar, Cristi Valentin Misăilă
Comunicat de presă