Vrâncenii au sărbătorit ieri Ziua Europei, atât în Piața Unirii din Focșani cât și în Crângul Petrești. În Piața Unirii din Municipiul Focșani, Consiliul Județean a organizat Târgul Ofertelor Școlare, care a început la ora 10:30 și la care au participat reprezentanți ai liceelor din județ, dar și elevi.
Au prezentat ofertele școlare pentru anul 2019-2020 următoarele unități de învățământ:
– Colegiul Național „Al. I. Cuza”, prin consilier educativ Elena Vișinescu, care a spus: „Educația înseamnă în prezent și ceea ce facem în afara spațiului școlii. Ne dorim ca absolvenții noștri să fie bine pregătiți, nu numai pe plan profesional, dar și ca cetățeni responsabili și implicați”.
– Colegiul Economic M. Kogălniceanu. Eleva Delia Munteanu, din clasa a XI-a C, profil administrație, a spus că „rata de promovare este de 93%”, iar o colegă de-a sa, din clasa a X-a A a adăugat că „este un liceu serios, noi suntem pregătiți aici pentru a deveni viitori contabili și cred că cei care vor să profeseze pe viitor, ar trebui să aleagă acest colegiu”.
– Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, prin director Marilena Răvaș și Vergina Dumitrescu, maistru instructor. „Vă așteptăm alături de noi, pentru un viitor care a început ieri”, au transmis acestea.
– Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Focșani
– Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani, al cărui director, Gabriel Mihail Danielescu, a spus că „elevii trebuie să înțeleagă faptul că tehnica digitală a pătruns în toate domeniile, altfel rămânem în urmă”.
– Colegiul Național Unirea.
– Liceul de Artă Gh. Tattarescu, care a prezentat alături de oferta de școlarizare și o expoziție, în incinta Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia” Focșani, respectiv 11 sculpturi și 23 picturi ale elevilor.
– Liceul Tehnologic „G. G. Longinescu” Focșani, reprezentat de profesor de estetică și igiena corpului omenesc Elena Dănilă și profesoarele Săftica Sava și Nicoleta Rățoi. „Vă asteptăm cu singura specializare de acest gen din județ”, au transmis acestea.
– Liceul „Simion Mehedinți” Vidra, prin profesor de economie și educație antreprenorială Mariana Rogojinaru și consilier educativ Doina Strattor Andrieș, care au precizat că „se asigură cazare, cantină pentru elevi de la toate distanțele”.
– Liceul Tehnologic Odobești, prin director Larisa Hărăbor, alături de profesor Luminița Mocanu. „Liceul nostru vine cu noutăți prin proiectul «Vreau să învăț», proiect ROSE, pentru clasele IX-XII“, potrivit acestora.
– Liceul cu Program Sportiv.
Și reprezentanți ai grădinițelor și școlilor postliceale sanitare au fost prezenți:
– Școala Postliceală Sanitară „Vasile Alecsandri”, prin director Natașa Marin. „Înarmează-te cu dorința de a munci conștiincios, fii serios în tot ce întreprinzi, ai răbdare, mult curaj, dăruire și colectivul didactic te va călăuzi pas cu pas în demersul tău”, este mesajul transmis.
– Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, prin director Carmen Covercă, care a spus: „Ne dorim în primul rând să formăm oameni, să empatizeze și să ofere ajutor”.
– Școala Postliceală Sanitară Ana Aslan. „Vă asteptăm să ne treceți pragul, să vă puteți mândri cu o așa meserie și să nu uitați să vă ajutați semenii”, transmite colectivul Școlii Ana Aslan.
Palatul Copiilor Focșani a fost prezent, de asemenea, cu oferta anului școlar 2019-2020.
Primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a participat la Târgul de oferte din Piața Unirii și i-a felicitat pe participanți.
Treasure hunt în Crângul Petrești
De asemenea, Consiliul Județean a organizat, în Crângul Petrești, concursul „Treasure hunt – Europa la noi acasă”, vânătoare de comori, aceasta fiind o competiție de perspicacitate și de prezentare a cunoștințelor în domeniul organizării și funcționării Uniunii Europene. La concurs au participat 12 licee, reprezentate de câte o echipă formată din 3 membri, respectiv 2 elevi și un profesor.
Startul concursului a avut loc la ora 11:00, iar pe parcurs echipele au avut de experimentat proba teoretică, în care cheia succesului a reprezentat cunoașterea noțiunilor cu privire la Uniunea Europeană, apoi proba practică. În teren, echipele au fost provocate să descopere steluțele europene.
La final, toate echipele au rezolvat câte un puzzle de mari dimensiuni, înscripționat cu harta UE, pe care le-au păstrat la final ca material didactic. Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Dănuț Cristian, a înmânat premiile câștigătorilor competiției, felicitând participarea și victoria acestora. Pe locul III s-a clasat Colegiul Tehnic Ion Mincu Focșani, care a primit un premiu de 150 euro, pe locul II Colegiul Național Ioan Cuza Focșani, cu 200 euro, iar locul I a revenit Colegiului Economic Mihail Kogălniceanu, care a câștigat 300 de euro.
Toți participanții au primit diplome de participare, tricouri inscripționate cu însemnele UE, ghiozdane și busole.