O fosilă descoperită în China dovedeşte, o dată în plus, existenţa dinozaurilor cu aripi de liliac (studiu)

0
44

Fosila unei specii recent descoperite reprezintă o dovadă suplimentară a existenţei unor mici dinozauri cu aripi asemănătoare celor de lilieci, conform unui studiu realizat în China, citat miercuri de Press Association. Micile creaturi, cu o greutate de doar 200 de grame, erau înzestrate cu ceea ce păreau a fi aripi de liliac, cu membrane, înfăţişare necunoscută anterior în rândul dinozaurilor din familia teropodelor, potrivit autorilor studiului.

Fosila a fost descoperită în provincia chineză Liaoning şi ar avea o vechime de aproximativ 163 de milioane de ani. Aceasta demonstrează că, pe măsură ce au început să îşi dezvolte abilităţile de zbor, dinozaurii foarte apropiaţi de păsări au prezentat o gamă variată de structuri diferite de aripi, conform unui studiu publicat în revista Nature. Autorul principal al studiului, Min Wang, şi colegii săi de la Academia de Ştiinţe din China au explicat că mica familie Scansoriopterygidae cuprindea în general dinozauri cu pene care se căţărau, fiind înzestraţi cu membre lungi şi degete.

Însă, cercetările ulterioare au demonstrat că Yi qi şi Ambopteryx longibrachium – ambii membri ai grupului Scansoriopterygidae – aveau aripi membranoase şi un os al încheieturii stiliform, lung şi ascuţit. Oamenii de ştiinţă au declarat că aripile membranoase şi membrele superioare alungite prezente în familia Scansoriopterygidae demonstrează probabil existenţa unei scurte etape experimentale în ceea ce priveşte zborul, înainte ca aripile prevăzute cu pene să devină dominante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here