Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Pamela Anderson l-a vizitat pe Julian Assange în închisoarea din Londra

Actriţa americană Pamela Anderson a îndemnat mai mulţi oameni să îl susţină pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, după ce l-a vizitat marţi pe fostul jurnalist aflat într-o închisoare din Londra, relatează DPA. ”Este o persoană nevinovată… Este un om bun, este o persoană incredibilă. Îl iubesc”, a declarat vedeta reporterilor după vizita la închisoarea Belmarsh, alături de editorul WikiLeaks Kristinn Hrafnsson.

Guvernul american l-a acuzat pe cetăţeanul australian Assange, în vârstă de 47 de ani, de conspiraţie împreună cu Chelsea Manning, fost analist american de informaţii militare, pentru a avea acces la mii de documente clasificate, în 2010. SUA au cerut extrădarea lui Assange, după arestarea sa la 11 aprilie de către poliţia britanică în Ambasada Ecuadorului din Londra, unde se refugiase încă din 2012. El a fost condamnat miercuri de justiţia britanică la 50 de săptămâni de închisoare pentru încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată.

Assange a confirmat săptămâna trecută că se opune extrădării. El s-a exprimat prin legătură video de la închisoarea în care se află în faţa tribunalului districtual din Westminster, care a început joi examinarea cererii americane de extrădare. Ar putea dura un an până la rezolvarea cazului, notează DPA. ”Va fi o luptă lungă… iar el are nevoie de susţinerea noastră. Are nevoie de toată susţinerea pe care o poate primi”, a declarat Anderson, în vârstă de 51 de ani, care s-a împrietenit cu Assange în timpul vizitelor la ambasadă. ”El s-a sacrificat atât de mult pentru a aduce adevărul la lumină”, a spus vedeta adăugând că s-a simţit ”rău” după ce s-a întâlnit cu Assange în închisoare.

La rândul său, Hrafnsson a declarat că a fost ”şocant să îmi văd prietenul – un intelectual, un jurnalist – într-o închisoare de înaltă securitate”. Editorul WikiLeaks a declarat că Assange a pierdut din greutate dar ”spiritul său este puternic”. ”Julian Assange este îndoit, însă nu rupt. Este o persoană extraordinar de rezistentă”, a adăugat Hrafnsson. ”El ştie că nu a făcut nimic greşit”, a mai spus editorul.

Curtea de magistraţi din Westminster a întrerupt deliberările până la 30 mai pentru o audiere procedurală, după care va urma o audiere de fond, programată la 12 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?