Mai mulți minori au ajuns în cursul zilei de luni la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Focșani, pentru îngrijiri medicale, după ce au fost victimele unor accidente. Potrivit buletinului de presă, un adolescent în vârstă de 17 ani, din Mărășești, a ajuns la UPU, cu diagnosticul de „contuzie toraco-abdominală prin strivire prin cădere din căruță”. Pacientul a fost internat pentru îngrijiri medicale suplimentare în cadrul secției de Chirurgie Infantilă.
Un băiețel în vârstă de 7 ani, din comuna Răstoaca, a ajuns la UPU după ce, potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, ar fi căzut de pe bicicletă. Minorul prezenta multiple contuzii și a fost internat în cadrul secției de Chirurgie Infantilă. Potrivit reprezentanților Biroului de Presă al IPJ Vrancea, cele două evenimente nu s-au produs pe drumuri publice, prin urmare acestea nefiind considerate accidente rutiere.
Un al minor, în vârstă de 13 ani, a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță din localitatea Valea Seacă, județul Bacău, și transportat inițial la Spitalul Adjud, după ce ar fi fost găsit căzut. Ulterior minorul a fost transportat la UPU Focșani cu diagnosticul de „traumatism cranio-cerebral acut închis prin cădere de la același nivel, hematom subdural stâng”. Pacientul a fost transferat la Spitalul Bagdasar Arseni București, secția Neurochirurgie copii.