Fiscul pune calculatoare la dispoziția contribuabililor

0
170

Vrâncenii care trebuie să depună declarația unică pentru impozitul pe venit au la dispoziție calculatoare în sediile fiscului din județ, pe care le pot folosi pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat că „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” se depune online, până la data de 31 iulie. În cazul contribuabililor care nu dețin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet, aceștia pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale, pentru a-și crea cont în Spațiul Privat Virtual (SPV) și pentru a beneficia și de alte servicii electronice puse la dispoziție de ANAF.

La nivelul județului sunt disponibile calculatoare în sediile de la Focșani, Panciu, Adjud. ANAF precizează că, la cerere, contribuabilii vor fi îndrumați direct de  inspectorii fiscali în vederea îndeplinirii obligațiilor fiscale. Subliniem faptul că aceste calculatoare sunt destinate exclusiv accesării serviciilor electronice puse la dispoziție contribuabililor de către Agenția fiscală și Ministerul Finanțelor Publice…Instrucțiunile privind modul de creare a contului  SPV sunt disponibile pe site-ul www.anaf.ro, la următorul link https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/Inregistrare_persoane_fizice. De asemenea, Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, poate fi transmisă ANAF și prin intermediul serviciului Depunere declarații, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, pe baza unui certificat digital calificat. Rugăm contribuabilii să depună în timp util Declarația Unică, pentru a se evita suprasolicitarea sistemului informatic al ANAF în perioada termenului limită de depunere, se arată în informarea Fiscului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here