Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

București: Doi poliţiști prinși conducând sub influenţa alcoolului; unul dintre ei este cercetat penal

Doi poliţişti au fost prinşi conducând sub influenţa alcoolului în timpul unui control efectuat de Brigada Rutieră vineri seară, în Bucureşti, pe numele unuia dintre ei fiind întocmit dosar de cercetare penală. „În seara de 3 mai, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit mai mulţi conducători auto. Doi dintre cei opriţi în trafic şi testaţi cu privire la consumul de alcool sunt poliţişti. Ambilor conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce, faţă de unul dintre poliţişti s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, pe numele celui de al doilea, care activează în cadrul DGPMB, fiind întocmit dosar penal”, a anunţat, sâmbătă, Poliţia Capitalei.

Centrul de Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului General al Poliţiei Române precizează că în cazul poliţistului prins conducând sub influenţa băuturilor alcoolice şi sancţionat contravenţional se va declanşa o anchetă disciplinară, în cadrul căreia se vor efectua verificări prin Direcţia Control Intern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?