Comisia Europeană a demarat joi o nouă cerere de candidaturi pentru 20.000 de permise de călătorie suplimentare de călătorie DiscoverEU, care oferă tinerilor cu vârsta de 18 ani din UE posibilitatea de a descoperi Europa între 1 august 2019 şi 31 ianuarie 2020, informează AFP. Candidaţii trebuie să se fi născut între 2 iulie 2000 şi 1 iulie 2001 şi să fie pregătiţi să călătorească între 1 august 2019 şi 31 ianuarie 2020 pentru o perioadă maximă de 30 de zile. Cei interesaţi să participe pot depune cereri prin intermediul Portalului european pentru tineret. Un comitet de evaluare va evalua cererile şi va selecta câştigătorii. Candidaţii vor fi informaţi cu privire la rezultatele selecţiei în luna iunie 2019.
Candidaţii selecţionaţi vor putea călători individual sau într-un grup de până la cinci persoane. Ca regula generală, aceştia vor călători cu trenul. Cu toate acestea, pentru a se asigura un acces larg pe întregul continent, participanţii vor putea să utilizeze şi alte mijloace de transport, cum ar fi autobuzul sau feribotul, sau, în mod excepţional, avionul. „Sunt mândru să duc mai departe iniţiativa DiscoverEU şi să ofer unui număr mai mare de tineri şansa de a avea o experienţă cu adevărat europeană. Sper ca participarea la DiscoverEU îi va inspira să se implice în comunităţile lor şi să devină ambasadori ai Europei. Implicarea lor poate lua forma votului la alegerile pentru Parlamentul European, încurajării altor tineri să facă acelaşi lucru sau colaborării cu noi pentru a construi societăţi pline de viaţă” a declarat comisarul european pentru educaţie, cultura, tineret şi sport, Tibor Navracsics. Comisia Europeană intenţionează să lanseze o a patra rundă de candidaturi înainte de sfârşitul anului 2019.
DiscoverEU este o experienţă de călătorie deschisă tinerilor europeni, inclusiv celor proveniţi din medii defavorizate, menită să combine călătoriile cu învăţarea. Comisia a lansat iniţiativa în iunie 2018, cu un buget iniţial de 12 milioane euro. Bugetul pentru 2019 este de 16 milioane euro. Până în prezent, aceasta a oferit unui număr de aproximativ 30.000 de tineri posibilitatea de a călători în întreaga Europa, a explora bogatul patrimoniu cultural al continentului, a lua contact cu alţi oameni, a învăţa de la alte culturi.
În cadrul următorului buget pe termen lung al UE (2021-2027), Comisia Europeana a propus o finanţare de 700 de milioane euro pentru DiscoverEU prin viitorul program Erasmus. În cazul în care Parlamentul European şi Consiliul sunt de acord cu aceasta propunere, alţi 1,5 milioane de tineri în vârsta de 18 ani vor putea călători între 2021 şi 2027.