Ministrul Agriculturii, Petre Daea, afirmă că aproximativ 50 de hectare dintr-o plantaţie viticolă din zona Urlaţi, judeţul Prahova, au fost afectate în diferite grade de fenomenele meteo extreme, şi, cu toate că sistemul antigrindină a fost pus în funcţiune, rachetele lansate nu au putut stopa „prăpădul” din această zonă. „Sunt la Urlaţi, într-o plantaţie viticolă care are aproximativ 100 de hectare, iar jumătate este afectată în diferite grade, de la 50% în sus. Am văzut lăstarii care au fost spulberaţi în contactul cu grindina, ploaia şi cu vântul evident. Specialiştii au stabilit la faţa locului să intre la tratamente cu substanţe cuprice pentru a cicatriza rănile prin dezlipirea lăstarilor de corzi. Se urmăreşte vegetaţia şi vom vedea în continuare care este efectiv gradul de afectare. Plantaţia nu este în pericol. Este în pericol producţia anului acesta”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Petre Daea.
El a precizat că sistemul antigrindină a funcţionat marţi, 30 aprilie, fiind lansate 16 rachete la nivel naţional pentru protecţia culturilor, dar fenomenul meteo extrem s-a produs la o înălţime mult mai mare decât ar putea acţiona rachetele antigrindină. „Instalaţiile de antigrindină au funcţionat ieri (marţi, 30 aprilie n.r.). S-au lansat 16 rachete, dar, din nefericire, nu au putut stopa fenomenul, întrucât formaţiunea aceasta, norul respectiv care a declanşat acest prăpăd, s-a format undeva la 11.000 metri înălţime, aşa spun specialiştii, iar rachetele acţionează până la 8.000 de metri. Este prima dată când se înregistrează un asemenea fenomen. Este pentru prima dată în România când bate grindina înainte de 1 mai. Noi am fost pregătiţi începând cu data de 15 aprilie, am activat centrul de comandă, s-au activat punctele de lansare, s-au lansat rachete din toate punctele de comandă, iar efectul a fost acesta, când natura este mai puternică decât ştiinţa noastră şi decât posibilităţile noastre de intervenţie. În Vrancea au fost lansate trei, dar acolo s-a rezolvat. Aici nu s-au rezolvat, la Prahova, pentru că au fost pe aceeaşi direcţie cu tornada”, a explicat ministrul Agriculturii. (…)
În ceea ce priveşte starea culturilor agricole, Daea a adăugat că este posibil ca în anumite zone să fie afectate, dar deocamdată nu poate oferi informaţii deoarece se efectuează verificări în teritoriu.
N.R. – Dezvoltarea sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor este o obligație asumată prin Programul de guvernare PSD, care prevede extinderea sistemului național antigrindină și de stimulare a precipitațiilor, dezvoltarea sistemului național antigrindină și creșterea precipitațiilor cu utilizarea rachetelor antigrindină, a generatoarelor terestre și a aviației; evitarea pierderilor de producție prin calamitarea culturilor agricole.