CERCETAȚI PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
La data de 29 aprilie a.c., ora 16.27, polițiștii Biroului Rutier Focșani au depistat un bărbat, de 23 de ani, din comuna Suraia, în timp ce conducea un moped, fără ca acesta să fie înregistrat sau înmatriculat. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că cel în cauză nu poseda permis de conducere iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,78 mg/l alcool în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit dosar penal.
La data de 29 aprilie a.c., ora 23.34, Poliția Municipiului Adjud a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că pe DN 11 A, pe raza localității Adjudu Vechi, s-a produs un accident de circulație din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane. Polițiștii ajunși la fața locului au identificat un autoturism răsturnat pe cupolă iar în urma verificărilor efectuate, la Spitalul Municipal Adjud au fost identificați pasagerii, respectiv două femei, de 23 și 28 de ani, un bărbat, de 22 de ani precum și conducătorul auto, un bărbat de 31 de ani. Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei pasagere care a refuzat internarea. Totodată, în urma testării bărbatului de 31 de ani cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
La data de 30 aprilie a.c., ora 02.15, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra au depistat un bărbat, de 31 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 D, sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit dosar penal.
La data de 30 aprilie a.c., ora 21.09, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au depistat pe DN 2 L Câmpuri, un bărbat, de 42 de ani, din comuna Câmpuri, în timp ce conducea un moped, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Ieri, 1 mai a.c., 01.30, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un tânăr, de 17 ani, din municipiul Râmnicu Sărat, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 E 85 pe raza localității Golești. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Tot ieri, 1 mai a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Panciu au depistat un bărbat, de 42 de ani, din comuna Tulnici, în timp ce conducea un autoturism deși avea acest drept suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 1 mai a.c., în jurul orei 21.10, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Păunești au depistat un tânăr, de 18 ani, din comuna Pufești, în timp ce conducea un moped neînregistrat pe DJ 205 H, pe raza comunei Pufești. De asemenea, tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Azi-noapte, ora 03.50, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier la intrarea în orașul Mărășești. La scurt timp, polițiștii au identificat un tânăr, de 20 de ani, stabilind că în timp ce conducea un autoturism pe DN2 E85 din direcția Tișița către Adjud, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la Spitalul Militar Focșani unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Biroul de presă al IPJ Vrancea, 2 mai