Într-o seară liniștită de iunie a anului 1981, orașul Focșani a fost zguduit de un eveniment cumplit, mai exact de o crimă inexplicabilă petrecută în cartierul Gării, anume pe strada Magazia Gării. Un inginer de la fostul C.P.L. Focșani, soția sa, un cunoscut și apreciat cadru medical și fetița lor de doar 11 ani au trecut prin cea mai mare cumpănă a vieții lor. După cum a relatat succint presa locală a vremii, dar mai ales după cum a povestit cu lacrimi în ochi și voce tremurândă doamna A., o vecină care a locuit în acel bloc, la acea vreme, respectiv în acea seară de coșmar, iată cum se poate reconstitui groaznica întâmplare:
Pe înserate, un individ s-a urcat, pe nesimțite, până la etajul doi unde locuia familia Popescu, pentru a încerca, cel mai probabil, un jaf, iar acolo s-a ascuns în grupul sanitar. Cei doi soți se pregăteau să plece într-o vacanță, pe litoral, a doua zi dis -de- dimineață și, în acea seară, umblau prin casă să strângă cele necesare călătoriei. Fetița adormise, iar mama a dorit să intre în baie, însă ușa părea blocată. Impingând cu putere în clanță, ușa s-a deschis larg și necunoscutul a prins-o de gât, lovind-o puternic cu cuțitul peste mâini, tăindu-i tendoanele și provocându-i și alte răni nu foarte grave. Atunci a intervenit și soțul, speriat de soarta nevestei, dar mai ales de cea a copilei care se odihnea într-o cameră alăturată, pornind o luptă inegală cu intrusul înarmat, de pe urma căreia s-a ales cu 37 de împunsături și înjunghieri de cuțit care de care mai înfiorătoare. După ce criminalul și-a anihilat astfel cele două victime, nu a mai trecut la jaf, speriat, probabil, de zgomotul produs de lupta cu cei doi soți. A uitat sau nu a mai realizat că mai există și un al treilea martor, biata fetiță care, poate, se trezise din somn și stătea speriată în ușa camerei sale.
Așadar, criminalul a fugit, în mare grabă, pe geam, în vreme ce se auzeau alarmele mașinilor de miliție si de salvare care fuseseră chemate de vecinii îngroziți. Inginerul a fost scos în agonie din apartament și picioarele încă i se mai zbăteau pe casa scării blocului. A murit două ore mai târziu la spital. Soția sa a supraviețuit și a putut ajuta la identificarea ucigașului către care au condus-o un grup de anchetatori format din cei mai destoinici ofițeri de miliție și procurori.
Criminalul a fost condamnat pe viață, dar ciudat, 8 ani mai târziu a reușit să-și demonstreze nevinovăția, fiind eliberat din închisoare printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Surprinzător sau nu, cică și soția inginerului cu fiica sa au plecat din Focșani, vecinii crezând că au ajuns prin America, după ce în cei 8 ani cât ucigasul s-a aflat la răcoare, au ținut în apartament și pe stradă, alături, un câine de talie mare pentru apărare. Cu toate că, într-un fel sau altul, povestea lor s-a încheiat, rămâne un mare mister pentru cei care-și mai aduc aminte trista întâmplare.
Oare cine a fost cu adevărat criminalul?
Florin Marian Dîrdală, Arhivele Naționale Vrancea