Lansare de albume și sesiune de autografe ale artiștilor Angela Similea și Marius Ţeicu

0
163

Muzicianul Marius Ţeicu şi cântăreaţa Angela Similea au lansat, miercuri, albume care reunesc cele mai cunoscute şi iubite şlagăre.

Albumele „Să ne reamintim” şi „Trăiesc” cuprind, fiecare, câte 14 cântece compuse de Marius Ţeicu şi interpretate de Angela Similea, lansate de-a lungul anilor. Dintre acestea amintim: „Voi râde iar”, „Nu-mi lua iubirea”, „Cineva”, „Unde eşti, copilărie”, „Trăiesc”, „Iubeşte-mă”, „Viaţa este mai frumoasă”, dar şi duetele „Nu uita” şi „Tu, iubirea mea”, cântate de compozitor şi interpretă.

Totodată, cele două volume ale albumului „Refrene de aur” reunesc 41 de melodii compuse de Marius Ţeicu, pe versurile lui Eugen Rotaru şi interpretate de cei mai valoroşi cântăreţi români – Angela Similea, Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Marina Voica, Gabriel Dorobanţu, Adrian Daminescu, Loredana Groza, Monica Anghel, Oana Sârbu, Aurelian Andreescu, Paula Seling, Silvia Dumitrescu, Gabriel Cotabiţă, Aurelian Temişan şi însuşi compozitorul.

Evenimentul a fost prezentat de Octavian Ursulescu, iar gazdă a fost Marius Ţeicu, el cântând un potpuriu din şlagărele compuse, apoi invitându-i să cânte pe câţiva dintre artiştii prezenţi – Paula Seling, Aurelian Temişan, Monica Anghel, Adrian Daminescu, Silvia Dumitrescu.

La eveniment au mai fost prezenţi compozitorul Jolt Kerestely, cântăreţii Mirabela Dauer, Ileana Şipoteanu, Adrian Romcescu, actriţele Monica Davidescu şi Alexandra Velniciuc, redactorii muzicali din radio şi televiziune Lucia Popescu Moraru şi Alexandra Cepraga, soţiile regretaţilor Eugen Rotaru, textier, şi Titus Munteanu, realizator de emisiuni tv – Maria Rotaru şi Rodica Munteanu.

„Am hotărât să reeditez aceste albume pentru că multă lume mi-a spus că doreşte să asculte muzica mea, dar nu găseşte albumele. Mă bucur să văd aici tineri care cunosc versurile cântecelor mele şi le fredonează. E cea mai mare bucurie pentru mine”, a spus Marius Ţeicu.

Angela Similea i-a mulţumit lui Ţeicu pentru toate melodiile pe care i le-a încredinţat.

„Mă leagă de Marius o frumoasă şi îndelungată prietenie. Am ‘crescut’ împreună muzical, ne-am cunoscut şi profesional, ne-am cunoscut familiile, copiii unul altuia, apoi nepoţii. Îi mulţumesc pentru toate cântecele pe care mi le-a dăruit. Cântăreţii din generaţia mea şi cea următoare aşa colaborau cu aceia care compuneau. Ei ne dăruiau cântecele, noi nu plăteam pentru a ni se compune un cântec”, a spus Angela Smilea.

Ea a explicat şi motivul pentru care de câţiva ani nu a mai apărut pe scenă sau în emisiuni de televiziune.

„Ştiu că i-am privat pe aceia care iubesc muzica mea de bucuria de a mă asculta, am simţit nevoia să mă fiu o vreme doar… cu mine. Am călătorit, mi-am vizitat fiul şi nepoţii. Vreau să înţeleagă toată lumea că nu am plecat din ţară, niciodată nu mi-a trecut prin minte gândul de a-mi părăsi ţara. Acum sunt aici, gândesc şi pregătesc un proiect legat de faptul că anul viitor se împlinesc 50 de ani de la participarea mea la Braşov, la Festivalul Cerbul de aur. Nu am debutat atunci, dar consider că acela a fost debutul meu oficial”, a mărturisit artista.

Toţi artiştii prezenţi la eveniment au urcat pe scena magazinului „Muzica” pentru o fotografie de grup, apoi a urmat o sesiune de autografe acordate de Angela Similea şi de Marius Ţeicu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here