GALERIE FOTO: Elevi și profesori de la Colegiul Economic ,,Mihail Kogălniceanu” Focșani, în Cehia printr-un proiect Erasmus

0
380

Elevi și cadre didactice de la Colegiul Economic ,,Mihail Kogălniceanu”  din Focșani au participat în Cehia la prima activitate de învățare cu elevii din cadrul proiectului „Save The Future Not Only Today“, nr. de referință: 2018-1-CZ01-KA229-048026_5, care a reunit cadre didactice din cinci ţări participante precum Bulgaria, Letonia, Turcia, România și Cehia – coordonator. Conform datelor furnizate de profesoara Marilena Găucan, proiectul se desfășoară pe o perioada de doi ani, iar scopul lui este de a contribui la dezvoltarea competențelor de exprimare în limba engleză și a competențelor digitale ale elevilor, care îi vor îndruma să devină cetățeni europeni. Obiectivele urmăresc recunoașterea importanței naturii, a mediului și a pământului, reciclarea și utilizarea eficientă a energiei prin cunoașterea dinamicii și a sistemului de reciclare, conștientizarea importanței nondiscriminării și a toleranței, dezvoltarea de sine pentru a deveni cetățeni activi, conștienți de problemele lumii cât și sprijinirea procesului de învățare de-a lungul vieții.

Tot de la profesoara Marilena Găucan, am aflat activitățile desfășurate în cadrul proiectului. Așadar, în prima zi, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Mediului, care au prezentat un material despre importanța acțiunii de reciclare în Cehia, urmată de o vizită culturală a capitalei, ale cărei principale obiective, incluse în Patrimoniul UNESCO, au fost: Charles Bridge, Saint Vitus Cathedral, Royal Summer Palace, St. Nicholas Church, Old Town Square, The Mediaeval Tower Clock, Powder Tower, Municipal House, National Theatre.

În a treia zi, elevii din Cehia și Turcia au prezentat materiale care i-au familiarizat pe participanți cu informații despre țara, școala și activitățile derulate până în prezent în cadrul proiectului, după care elevii au lucrat în work-shop-uri, unde au confecționat portofele, brelocuri, caiete. În cea de-a doua parte a zilei, oaspeții au făcut un tur al orașului Zlin, care a avut drept obiectiv complexul de clădiri Baťa’s Skyscraper, aparținând renumitului producător de încălțăminte.

Ziua următoare a debutat cu prezentarea celorlalte țări partenere (Bulgaria, Letonia și România) și a continuat cu alte work-shop-uri de creație, dar și cu o masă rotundă a profesorilor coordonatori, care au discutat despre activitățile proiectului. În cea de-a doua parte a zilei, participanții au vizitat Zoo Lešná, care se numără astăzi printre cele mai moderne şi bine amenajate grădini zoologice ale lumii.În penultima zi, după work-shop-ul de reciclare a plasticului, a urmat un tur al școlii gazdă, Stredni prumyslova skola polytechnicka Centrum odborne pripravy Zlin, care a impresionat prin dotarea materială ce permite pregatirea elevilor în numeroase domenii, precum tipografie, fotografie, mecanică, inginerie, design, economie și antreprenoriat. După-amiază, au fost organizate vizite la Metal Zoodin Uherské Hradiště, o grădină zoologică unică din Europa, unde s-au putut admira sculpturi animaliere confecționate din fier vechi și Velehrad Cathedral, un important centru spiritual, loc de pelerinaje bisericești frecvente,de adunări și sărbători încă de pe vremea lui Chiril și Metodiu. Biserica a fost declarată monument cultural național.

În ultima zi, după un work-shop de reciclare a hârtiei, a fost organizată o excursie, ultimul obiectiv turistic fiind unica Peșteră Javoříčko, cu decorarea superbă, bine păstrată și variată. Este una dintre cele mai frumoase peșteri din Republica Cehă. Elevii participanți au completat chestionare de evaluare inițială și finală, iar în urma evaluării finale, au obţinut documentul de mobilitate Europass Mobility, care certifică noile competenţe dobândite și care are recunoaștere europeană. „Am trăit cele mai frumoase clipe și am avut șansa de a descoperi Cehia, dar și de a lega prietenii cu oameni diferiți și, totuși, atât de asemănători! Călătoria în Cehia m-a ajutat să privesc ce este în jurul meu dintr-o altă perspectivă. Cehii, bulgarii, turcii, letonienii sunt oameni tare simpatici și foarte calzi! ERASMUS este despre oameni, despre prietenie şi despre curajul de a pleca spre noi orizonturi”, a povestit Andrei Toma, elev în clasa a XI-a.

,,Experiența oferită în cadrul proiectului Erasmus a fost, de departe, cea mai interesantă de până acum. Am avut şansa de a cunoaşte oameni şi locuri noi, care mi-au umplut sufletul de bucurie şi care mi-au deschis ochii pentru a vedea cum este lumea cu adevărat. Şi trebuie să spun că este superbă!”, a spus Ionuț Constantin, elev în clasa a XI-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here