O altă adolescentă a murit din cauza MENINGITEI

0
349

O adolescentă, în vârstă de 15 ani, din Vaslui, a murit ieri, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după cum a precizat directorul spitalului, Carmen Dorobăţ. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, fata, care provenea dintr-un centru al Direcţiei pentru Protecţia Copilului, fusese dusă la spital în cursul zilei de luni, fiind internată cu suspiciune de colică renală. În urma analizelor, s-a evidenţiat o infecţie, adolescenta a primit tratament, dar peste noapte starea sa s-a agravat. Fata a fost trimisă la Iaşi, intubată, cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă care s-a defectat pe drum, ea fiind preluată de o autospecială din Iaşi. O elevă de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din București, diagnosticată cu meningită meningococică fulminantă a murit, săptămâna trecută, potrivit unei informări a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost internată, vineri, pe Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani, cu suspiciune că ar fi contactat meningita meningococică. Potrivit epidemiologului şef al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, medicul Irina Alecu, minora are domiciliul în străinătate şi se afla în vizită în judeţ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here