Handbal, Liga Națională, play-off – Focșănenii pot repeta victoria din turul campionatului!

0
132

CSM Focșani 2007 va încheia, astăzi, la Turda, într-un meci care va începe la ora 18:00, în sala Gh. Barițiu, jocurile turului play-off-ului campionatului Ligii Naționale la handbal. După două etape, focșănenii contabilizează două înfrângeri – la București, cu Dinamo și acasă cu Steaua București. Situația era, cumva, previzibilă chiar dacă în returul campionatului steliștii fuseseră întrecuți în Polivalentă la o diferență convingătoare. Era o perioadă în care bucureștenii aveau lipsă doi jucători foarte importanți, iar gazdele știuseră să exploateze vulnerabilitatea oaspeților. Am făcut acest excurs, pentru că astăzi focșănenii vor juca în compania unei formații pe care, în turul campionatului, au întrecut-o chiar la ea acasă!

CSM 2007 a plecat ieri la Turda cu dorința de a face un joc la fel de bun ca atunci și să încerce să repete victoria, chiar dacă în returul campionatului, la Focșani, turdenii și-au luat revanșa. Handbaliștii focșăneni au intrat în play-off cu obiectivul de a evolua la cel mai bun nivel al lor și de a încerca să urce la final mai sus de locul 8 pe care au terminat sezonul regulat. Așa cum arată acum clasamentele celor două grupe ale play-off-ului, CSM 2007 CSM 2007, care nu va putea urca mai sus decât este acum, va disputa meciul pentru locurile 7-8 cu Dunărea Călărași ori Politehnica Timișoara. Amândouă, echipe abordabile, cu condiția ca formația Focșaniului să se afle în acel moment într-o bună formă de concurs. Formă care poate veni și dintr-un foarte bun moral generat de jocuri de calitate și de victorii. Astăzi, CSM 2007 are un bun prilej pentru a recupera deficitul de imagine de după jocul de acasă cu Steaua de săptămâna trecută printr-o prestație care să-i aducă un rezultat pozitiv la Turda. Pare o estimare optimistă, dar întemeiată pe valoarea individuală și de grup a echipei Focșaniului!

Meciul dintre Poataissa Turda și CSM Focșani 2007 va fi arbitrată de vâlcenii Vlăduț Alexandru Nițișor și Alin Stamatoiu din Vîlcea iar observarea va fi asigurată de Gheorghe Antonescu, din Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here