Șoferul unei vidanje cu numere de Bacău a fost surprins pe un drum de pe raza comunei Homocea, în timp ce deversa materii, despre care există suspiciunea că sunt produse petroliere. „Am fost anunțați de Poliția Adjud că pe un câmp de lângă Homocea este o vidanjă care deversează materii, se bănuiește că ar fi produse petroliere. Deocamdată nu știm mai multe detalii, am trimis echipa de permanență la fața locului și urmează să luăm măsurile legale”, ne-a spus Aurel Cristian, comisarul șef al Gărzii de Mediu Vrancea. La fața locului sunt prezenți pompieri și polițiști.
UPDATE! Conform polițiștilor, sunt efectuate cercetări pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2005 privind protectia mediului.