Mai mulți vrânceni au ajuns în weekend la UPU, după ce au fost victimele unor agresiuni

0
364

Mai multe persoane au ajuns weekend-ul trecut la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean, pentru îngrijiri medicale, după ce au fost victimele unor agresiuni. Printre acestea s-a numărat și un om al străzii, care a avut nevoie de ajutor medical de specialitate după ce a fost găsit în șoc hipotermic.

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Mărășești, a ajuns la UPU duminică după amiază cu diagnosticul de „policontuzii prin agresiune, contuzie craniană cu hematom epicranian parietal dreapta, contuzie antebraț stâng, șold stâng, escoriație genunchi drept”, după ce a fost victima unei agresiuni. Potrivit buletinului de presă al spitalului, tânărul a refuzat internarea.

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Blidari, a fost adus duminică la UPU Focșani cu „hipotermie severă, policontuzii în condiții neprecizate” și a fost internat în cadrul secțiilor Boli Interne și Terapie Intensivă.

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Andreiașu de Jos a ajuns duminică seara la UPU Focșani cu diagnosticul de „traumatism cranio-cerebral cu plagă occipitală, contuzie de coloană cervicală și umăr drept prin agresiune”. Potrivit buletinului de presă al spitalului, bărbatul a fost trimis pentru îngrijiri medicale de specialitate la Neurochirurgie Bacău.

Și un bărbat în vârstă de 55 de ani din Boghești a ajuns la UPU Focșani cu diagnosticul de „traumatism cranio-cerebral acut închis și contuzie toracică prin agresiune”. Pacientul a fost internat în cadrul secției de Chirurgie.

În cadrul aceleiași secții a mai fost internat și un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Focșani, care a ajuns la UPU cu „traumatism toraco-abdominal stâng prin agresiune, echimoză și escoriație bază hemitorace stâng”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here