Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Jandarm vrâncean, decorat de Preşedintele României

 

Era o zi de sâmbătă, în primul week-end al primăverii anului 2018, când colegul nostru, plutonier major Ghinea Marius Florin, a fost solicitat să participe la căutarea unei persoane dispărute. Un grup de 29 de persoane fusese surprins de o avalanșă în Cheile Tişiței, iar una dintre ele rămăsese sub zăpadă.
Postul Montan Soveja era cel mai aproape de locul incidentului și grupa de serviciu a fost alertată prima. Colegul nostru, aflat în timpul liber, s-a alăturat celor din serviciu pentru a spori șansele de supraviețuire a tinerei prinse sub zăpadă.
Antrenamentele repetate pentru astfel de situații le-au permis jandarmilor să acopere eficient zona, tânăra dispărută în albia râului Tişița fiind găsită de Florin Ghinea cu ajutorul sondei.

Ieri a primit decorația Crucea Națională ,,Serviciul Credincios”, cu însemn pentru militari, acordată de Preşedintele României, ca o recunoaștere a aprecierii pe care societatea o acordă devotamentului și implicării pentru binele comun.

Acestei recunoașteri îi adăugăm și noi felicitările comenzii unității și ale colegilor!

Sursa text și foto: Jandarmeria Vrancea, 23 aprilie 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?