Infrastructura locală din Vîrteșcoiu, modernizată cu proiecte finanțate prin PNDL

0
592

Autoritățile locale din comuna Vîrteșcoiu au în derulare mai multe proiecte de reabilitare și modernizare a infrastructurii, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) sau cu fonduri europene. Pe lista de investiții se află proiectul privind „Modernizarea drumurilor de interes local – străzi comuna Vîrteșcoiu”. Investiția are o valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei. Lucrările constau în refacere infrastructură și suprastructură drum, realizare acostamente, efectuare lucrări pentru asigurarea scurgerii apelor – șanțuri și podețe. De asemenea, Primăria Vîrteșcoiu mai are în derulare lucrările de reabilitare și extindere a căminului cultural din satul Faraoanele. Valoarea investiției este de un milion de lei, plus TVA, și se derulează prin Compania Națională de Investiții. Lucrarea este executată de societatea Olcocons SRL Brăila, iar obiectivul va fi finalizat în luna mai. Primarul PSD al comunei Vîrteșcoiu, Viorel Mîrza, a declarat că a luat decizia de a reabilita și extinde căminul cultural deoarece clădirea nu a mai fost refăcută din 1971, anul în care a și fost construită, de altfel. „Este vorba despre o clădire care a fost construită în 1971, la care nu au mai fost executate lucrări de reparații majore chiar de la construire. Prin acest proiect, vom reda circuitului public acest cămin cultural, la care se va reface structura de rezistență, va fi schimbat acoperișul și tâmplăria și va fi realizată o extindere a clădirii. De asemenea, va fi introdus un sistem nou de termoficare și centrală termică. După finalizarea lucrărilor, în căminul cultural va mai funcționa o bibliotecă, un biblionet și o sală de lectură. Tot în cadrul acestui proiect, vor fi făcute și dotări specifice, respectiv mobilier, instalații de sonorizare, etc”, a precizat primarul Viorel Mîrza.

De reținut că autoritățile locale din Vîrteșcoiu au finalizat lucrările la Grădinița cu program prelungit din localitate. În această grădiniță își pot desfășura activitatea două grupe de copii, din care una cu program prelungit. Valoarea investiției este de 420 mii lei, plus TVA. Edilul a reamintit că au fost finalizate și lucrările de reabilitare a Școlii cu clasele I-VIII Faraoanele, comuna Vîrteșcoiu. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, Domeniul Major de Intervenție 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă”. Valoarea totală a proiectului a fost de 2.208.532,33 lei. De asemenea, preșcolarii din satul Faraoanele, s-au bucurat, din septembrie anul trecut, de o grădiniță nouă cu program prelungit. Grădinița din Faraoanele a fost construită cu fonduri obținute de la Ministerul Dezvoltării Regionale.

Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a fost inițiat în 2013 de Liviu Dragnea, pe atunci vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, acum președinte al Partidului Social Democrat și al Camerei Deputaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here