Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea a lansat proiectul „Înfiinţare 4 locuinţe protejate şi un Centru de zi în comuna Măicănești, judeţul Vrancea”. Proiectul este cofinanţat prin Programul de Interes Naţional – „înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate, în vederea dezinstituţionalizarii persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizarii persoanelor cu dizabilităţi din comunitate”. Proiectul se derulează pe o perioadă de 19 luni având o valoare totală de 1 829,255 lei.
Prin acest proiect, DGASPC Vrancea urmărește înfiinţarea şi dezvoltarea a patru locuinţe protejate pentru 16 persoane adulte cu dizabilităţi instituţionalizate în centrul de tip vechi-CIA Măicăneşti şi dezinstituţionalizarea lor în termen de 19 luni de la data semnării convenţiei de finanţare. De asemenea, se va înfiinţa un serviciu social comunitar de tipul Centrului de Zi pentru 30 persoane adulte cu dizabilităţi din comunitate sau din locuinţele protejate nou înfiinţate prin acest proiect, în termen de 19 luni de la data semnării convenţiei de finanţare. Vor fi instruite şi selectate nouă persoane angajate care vor deservi cele cinci servicii sociale nou create.
În cadrul proiectului se vor înfiinţa trei locuinţe protejate cu o capacitate de 4 locuri şi un centru de zi, într-o clădire care a fost pusă la dispoziţie de către Consiliul Judeţean Vrancea – aflată în administrarea DGASPC Vrancea, clădire ce va fi renovată şi reabilitată pentru a oferi servicii sociale de tip Centru de Zi pentru 30 persoane cu dizabilităţi din comunitate.
Grupul ţinţă al proiectului este format din 16 de persoane cu dizabilităţi aflate în prezent într-un centru de tip vechi, respectiv CIA Măicăneşti şi alte 30 persoane cu dizabilităţi din comuna Măicăneşti, care vor beneficia de servicii integrate.
De asemenea, DGASPC Vrancea a primit avizele necesare și pentru proiectul „înfiinţare 3 locuinţe protejate şi un Centru de zi în comuna Cîmpineanca, judeţul Vrancea”. Proiectul este cofinanţat prin Programul de Interes Naţional – „înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate. Proiectul se derulează pe o perioadă de 19 luni având o valoare totală de 1.604.832 lei.
Prin acest proiect, DGASPC Vrancea urmărește înfiinţarea şi dezvoltarea a trei locuinţe protejate, pentru 12 persoane adulte cu dizabilităţi instituţionalizate în centrul de tip vechi CITO Odobeşti şi dezinstituţionalizarea lor în termen de 19 luni de la data semnării convenţiei de finanţare, înfiinţarea unui serviciu social comunitar de tipul Centru de Zi, pentru 30 persoane adulte cu dizabilităţi din comunitate sau din locuinţele protejate, nou înfiinţate prin acest proiect, în termen de 19 luni de la data semnării convenţiei de finanţare.
Vor fi instruite și selectate nouă persoane angajate care vor deservi cele cinci servicii sociale nou create. În cadrul proiectului se vor înfiinţa trei locuinţe protejate, cu o capacitate de 4 locuri şi un centru de zi, într-o clădire pusă la dispoziţie de Consilul Local Cîmpineanca, clădire ce va fi renovată şi reabilitată pentru a oferi servicii sociale de tip Centru de Zi pentru 30 persoane cu dizabilităţi din comunitate.
Grupul ţinţă al proiectului este format din 12 de persoane cu dizabilităţi, aflate în prezent într-un centru de tip vechi, respectiv CITO Odobeşti şi alte 30 persoane cu dizabilităţi din comuna Câmpineanca, care vor beneficia de servicii integrate.
Crearea locuinţelor protejate şi a Centrelor de zi în vederea oferirii serviciilor de cazare, masa, cazarmament, a serviciilor de tip vocaţional, terapii de recuperare, asistenţă medicală primară cât şi servicii de integrare socio-profesională, se realizează, conform reprezentanţilor DGASPC Vrancea, în vederea angajării beneficiarilor pe piaţa muncii.