Cercul Pedagogic al consilierilor educativi din Vrancea a avut loc la Chișinău

0
639

Consilierii educativi din județul Vrancea au participat în perioada 19 – 20 aprilie 2019 la Cercul Pedagogic al Consilierilor ce a avut loc în Chișinău, Republica Moldova. Având la bază strânsele relaţii de colaborare şi prietenie statornice între România şi Republica Moldova, luând în considerare bineînțeles și sfera largă de interese comune, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a încheiat un Acord de parteneriat cu Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport, cu sediul în  municipiul Chişinău, Republica Moldova, în vederea colaborării unităților de învăţământ din cele două țări, în domeniul educaţiei preuniversitare şi în scopul realizării schimbului de experienţă între cadrelor didactice. „Activitatea educativă s-a desfășurat în cadrul Liceului Teoretic cu profil de arte „Nicolae Sulac” unde elevii și cadrele didactice ne-au întâmpinat călduros, ne-au prezentat istoricul unității de învățământ și au pregătit nenumărate momente artistice“, a transmis profesoara Mihaela Simion, coordonatorul și organizatorul activității.

Deschiderea oficială a avut loc în prezența directoarei liceului, prof. Inna Bulat, domnului Adrian Ghicov – doctor Habilitat, Conferențiar Universitar la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” și cercetător științific la Institutul de Științe ale Educației, a profesoarei Natalia Strajesco – șef al Direcției Educație Tineret și Sport sectorul Centru, din municipiul Chișinău și a inspectorului școlar, prof. Simion Mihaela de la ISJ Vrancea – organizatorul acestei activități metodice la Chișinău. „A urmat apoi, o vizită la Liceul Teoretic Româno – Francez „Gheorghe Asachi”, singura școală din Republica Moldova care a păstrat titulatura româno – francez în ultimii 30 de ani, unde directorul instituției prof. Boris Volosatâi, alături de corpul profesoral, ne-a prezentat câteva repere istorice, de când a fost fondat și până în prezent. O altă specificitate a liceului este faptul că deține o Capelă proprie unde se pot ruga atât profesorii și elevii liceului, cât și cei din afara instituției.  Liceul are o activitate de peste 150 de ani și are în jur de 2000 de elevi înscriși în prezent. Tot aici, am avut onoarea să fim întâmpinați și de către domnul Victor Alexeev – secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni din România, fost absolvent al Liceul Teoretic Româno – Francez ”Gheorghe Asachi” și care zilele trecute a fost prezent în județul Vrancea, în cadrul Campaniei naționale ”Informare acasă! Siguranță în lume!”, desfășurată la Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia” Focșani“, a completat profesoara Mihaela Simion.

De la participanți am mai aflat că un alt obiectiv comun cu zona viticolă din  județul Vrancea, îl reprezintă Crama Cricova – orașul subteran, construit la 100 de metri sub pământ într-o fostă mină, obiectiv al patrimoniului cultural – național al Republicii Moldova.

Echipa de profesori din județul nostru a explorat galeriile subterane, labirintul de străduțe cu nume de vinuri, pe care se circulă cu mașina, locurile unde sunt depozitate colecțiile de vinuri, au fost prezentate tehnicile și etapele de obținere a soiurilor de vinuri, încheindu-se totul cu o degustare de vinuri în zona de protocol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here