Grupul latino-american Cypress Hill a primit o stea pe ”Walk of Fame” din Hollywood

0
11

Grupul latino-american de hip-hop Cypress Hill a dezvelit joi o stea care îi poartă numele pe celebrul bulevard ”Walk of Fame” din Los Angeles, oraşul în care a luat naştere trupa în urmă cu trei decenii, relatează AFP. „Este total suprarealist”, a declarat Lawrence Muggerud, alias DJ Muggs. „Am mers acolo când eram copii, ne-am uitat la stele. Nu am crezut niciodată că vom avea una”, a spus el. „Noi reprezentăm hip-hop, latino-americanii, muzica, visele. Este minunat să sărbătorim împreună cu familia”, a adăugat el, la 30 de ani de la apariţia, în Los Angeles, a primei formaţii latino-americane care a obţinut un disc de platină. „Înainte de muzică, făceam parte dintr-o bandă. Şi nu există prea multe şanse de scăpare, după cum ştiţi: închisoarea sau cimitirul. Fraţii mei au văzut ceva în mine şi m-au adus pe calea cea bună pentru a face muzică cu ei şi am format Hill Cypress”, a declarat la rândul său Louis Freese, alias B-Real.

Cypress Hill, nume inspirat de strada unui cartier în care au crescut membrii trupei, a vândut peste trei milioane de exemplare ale celui de-al doilea album al său, „Black Sunday” (1993). Ultimul său album, „Elephants on Acid”, a fost lansat în septembrie 2018.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here