Vrâncean trimis în judecată pentru tentativă la omor, ACHITAT; victima trebuie să plătească despăgubiri inculpatului

0
2883

Un bărbat din Mera, care în vara anului trecut a fost tirmis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, a fost achitat de instanţă. Mai mult, cel care ar fi fost victimăa fost obligat să-i plătească inculpatului cheltuieli judiciare.

“În baza disp. art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. c C.pr.pen. achită pe inculpatul Ş (…) Ş (…) pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor (…) respinge, ca nefondate, acţiunile civile formulate de părţile civile V (…) G (…) , Serviciul de Ambulanţă Vrancea şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Pantelimon Focșani. În baza art. 275 alin. 1 pct.1 lit. a și b C.pr.pen. obligă persoana vătămată/parte civilă V (…) G (…) la 900 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 276 alin. 5 C.pr.pen. obligă persoana vătămată/parte civilă să plătească inculpatului cheltuieli judiciare în sumă de 1.000 lei. Conform art. 276 alin. 6 C.pr.pen. onorariul parţial pentru apărarea din oficiu asigurată inculpatului în cursul camerei preliminare, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru Ministerul Public şi părţi”, a hotărât instanţa.

Bărbatul care a fost achitat a fost trimis în judecată în vara anului trecut. Conform rechizitoriului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a bărbatului achitat, pe 22 aprilie 2016, în timp ce victima şi inculpatul se aflau pe un drum comunal din localitate, inculpatul ar fi lovit victima cu un topor, anchetatorii arătând că intenţia a fost aceea de a o lovi cu obiectul contondent în zona capului. Întrucât victima s-a apărat cu mâinile, a fost lovită peste braţul drept şi peste corp. În urma loviturilor primite, bărbatul a avut nevoie de 35-40 de zile de îngrijiri medicale, el suferind şi o fractură de antebraţ, după cum se arăta în rechizitoriu.

Anchetatorii au stabilit în urma verificărilor făcute în acest dosar că între cei doi bărbaţi ar fi existat o stare conflictuală mai veche. Aceasta s-ar fi amplificat în momentul în care partea vătămată şi soția acesteia i-ar fi reproşat fiicei inculpatului că merge cu mașina cu viteză prin sat şi că ridică praful care se depune pe gardul proaspăt vopsit de la proprietatea lor.

În seara zilei în care a avut loc incidentul, persoana vătămată s-a deplasat cu bicicleta prin sat, iar la un moment dat a oprit la poarta unei persoane din localitate pentru a discuta cu aceasta. Ar fi apărut şi inculpatul, care ar fi oprit maşina lângă cele două persoane care stăteau de vorbă şi înarmat cu un topor ar fi coborât din autovehicul şi s-ar fi îndreptat către persoana vătămată, adresându-i totodată şi injurii. În momentul în care a ajuns lângă persoana vătămată, inculpatul ar fi ridicat muchia toporului cu intenţia de a-l lovi pe bărbat în zona capului. În acel moment, persoana vătămată a ridicat mâinile deasupra capului, cu intenţia de a se apăra şi a fost lovită peste unul din braţe.

După lovitura primită, persoana vătămată a căzut într-un şanţ, iar inculpatul ar fi continuat să o lovească, în timp ce bărbatul rănit se rostogolea prin şanţ. Întrucât persoana cu care stătea de vorbă victima a început să ţipe, inculpatul şi-ar fi luat toporul şi ar fi plecat. La scurt timp soţia şi fiica victimei au aflat despre cele întâmplate şi s-au dus la faţa locului, timp în care s-a sunat şi la 112. Victima a fost preluată de un echipaj al ambulanței, iar poliţiştii au făcut cercetări la locul faptei.

Inculpatul a fost audiat doar când avea calitatea de suspect, nu şi de inculpat, şi nu a recunoscut fapta. A susţinut că în seara respectivă nici măcar nu l-a văzut pe bărbatul rănit şi a adăugat că acesta nu vrea altceva decât să-i facă rău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here