Stresul la locul de muncă, influenţat de colegi (studiu)

0
27

Colegii reprezintă o cauză importantă a stresului la locul de muncă, mulţi angajaţi declarând că starea de tensiune este influenţată de persoanele cu care lucrează care nu îşi îndeplinesc sarcinile în mod corespunzător, conform unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat miercuri de Press Association.

O cercetare recentă a companiei de asigurări MetLife UK indică faptul că problema stresului la locul de muncă este amplificată de personalul insuficient şi de prezenţa unor angajaţi fără experienţă. Peste o jumătate din o mie de persoane adulte intervievate au declarat că activitatea profesională pe care o desfăşoară este mai stresantă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Puţin peste o treime dintre respondenţi au pus stresul pe seama presiunii exercitate de managerul direct, în timp ce un număr similar de persoane au declarat că stresul este determinat de aducerea la îndeplinire a obiectivelor de performanţă.

”Angajaţii ne spun că o cauză importantă de stres la locul de muncă este reprezentată, din păcate, de oamenii cu care lucrează”, a declarat Adrian Matthews, director în cadrul MetLife UK. „Aceştia fie nu sunt suficienţi, fie nu reuşesc să fie eficienţi şi îngreunează astfel situaţia celorlalţi”, a menţionat el. ”Dacă la această combinaţie se adaugă bunăstarea financiară este clar că stresul la locul de muncă reprezintă o problemă din ce în ce mai mare. Este o problemă pe care angajatorii trebuie să o abordeze, iar numărul persoanelor care suferă din această cauză demonstrează că adoptarea unor măsuri va aduce rezultate măsurabile, relativ rapid şi fără investiţii majore”, a estimat Matthews.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here